Aproape 700 de mii de lei pentru implementarea proiectelor de protecția mediului

MOL România și Fundația pentru Parteneriat au lansat a 13-a ediție a programului Spații Verzi, cu finanțări de aproape 700 de mii de lei. Organizațiile neguvernamentale pot depune cererile de finanțare pentru proiecte de mediu până la 15 februarie 2018. Proiectele pot fi înscrise în cadrul uneia dintre cele două componente ale programului – Spaţii Verzi Urbane şi Arii Naturale Protejate – , iar câştigătorii vor fi anunţaţi până la sfârşitul lunii martie 2018.

MOL România și Fundația pentru Parteneriat au lansat, la Miercurea Ciuc, ediția cu numărul 13 a celei mai longevive platforme de responsabilitate socială, prin care compania alocă organizațiilor un fond anual de 697.000 lei pentru implementarea proiectelor de protecție a mediului și de încurajare a implicării tinerilor în proiecte care vizează îmbunătățirea mediului înconjurător.

Implicarea în educaţia ecologică şi în activități de conştientizare a importanţei păstrării mediului înconjurător curat şi sănătos sunt priorități ale strategiei de responsabilitate socială a MOL România. (…) Spaţiile urbane verzi şi ariile naturale protejate sunt importante pentru comunități, având impact semnificativ asupra calităţii vieţii şi a stării de bine ale locuitorilor. Continuăm să investim în programele noastre de implicare în comunitate, deoarece considerăm că prin acestea îndeplinim un rol semnificativ  în viața comunităţilor în care activăm”, a declarat Camelia Ene, director general pe România al companiei petroliere MOL România.

În cadrul componentei Spaţii Verzi Urbane sunt finanţate reabilitarea sau crearea de zone înverzite și activitățile interactive de educaţie ecologică, iar în cadrul componentei Arii Naturale Protejate sunt susținute financiar proiectele care promovează ariilor protejate din România.

Proiectele pot fi implementate de ONG-uri în parteneriat cu organizații, instituții publice dar şi cu administratori de arii protejate.

Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru promovarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei, iar valoarea premiului de mediu pentru media este de 5.000 lei.

Începând cu această ediție, se poate obține finanțare și pentru activități organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilității și, tot ca o noutate, se introduce Premiul de mediu pentru media, caree va fi acordat pentru realizarea unor reportaje relevante pentru promovarea ariilor naturale protejate din România.

Începând din 2006, prin intermediul programului Spaţii Verzi au fost finanţate 522 de proiecte cu o sumă ce depăşeşte  6 milioane de lei. Peste 200.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte, iar rezultatul eforturilor lor este remarcabil, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate depăşind 470.000 de metri pătraţi.

De asemenea, programul a sprijinit organizarea a 108 de tabere Junior Ranger şi a 1.619 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole