Bombă de aruncător din al Doilea Război Mondial pe o pășune din Livezi

Bomba de aruncător a fost descoperită, joi, de un localnic în timp ce îşi curăţa păşunea de resturile vegetale uscate. Speriat, omul a anunțat imediat Poliția.

Este vorba despre un element de muniție calibrul 60 milimetri provenind, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial. Echipa pirotehnică a ISU s-a deplasat în zonă, a ridicat bomba de aruncător şi a transportat-o şi depozitat-o în condiţii de siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Alina Ciobotariu.
Ea a mai sus că în ziua precedentă, miercuri, la limita dintre comunele Nicolești și Frumoasa, un localnic a dat din întâmplare peste un încărcător de puşcă mitralieră cu 26 cartuşe de infanterie, calibru 7.62 milimetri, într-un şanţ din apropierea terenului său.
În ambele cazuri, muniția ridicată va fi distrusă”, a spus Alina Ciobotariu.
Potrivit acesteia, un alt element de muniție, un proiectil exploziv calibru 100 milimetri, a fost găsit în data de 15 martie, în Pasul Creanga, pe marginea DN 15, de muncitorii care efectuau lucrări de curăţare de-a lungul șoselei.
Urmele conflictelor armate bântuie și după un secol de la cele două Războaie Mondiale. Harghita este una dintre zonele din țară în care cele două conflagrații mondiale au cunoscut desfășurări masive de trupe, cu cantități însemnate de armament și muniție. Primăvara și toamna, zeci de elemente de muniție sunt scoase din pământ de gospodari, cu prilejul lucrărilor agricole.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole