Cea de-a V-a ediție a Salonului Harghitean etalează senzații si frământări interioare, transpuse în creații care oferă privitorului  «forme de existență» născute din diversitatea infinită a realității.

Este o expoziție de ținută, parcă întreaga expoziție se mișcă pe un anumit ton, este foarte bine compusă, are accente care fac un dialog din diferite colțuri ale sălii de expoziție. Este închegată, în ciuda faptului că noi, artiștii, suntem foarte diferiți, este foarte frumoasă și te face să simți că totul este la locul lui”, a apreciat artistul plastic Botár László, curatorul și organizatorul Saloanelor de Artă Plastică Harghiteană.
Picturile, tapiseriile, sculpturile și grafica prezentate de 43 de artiști plastici din județ și simpatizanți ai acestuia din Canada, Austria, Ungaria și din țară au invitat la meditație, iar armoniile de jazz, acompaniate de un pahar cu vin nobil, savurat în tihnă, au dat frâu liber imaginației publicului iubitor de artă prezent la vernisaj.
Juriul, alcătuit din pictorul Márton Árpád, graficianul Koszti István Miklós și artistul plastic Botár László, a desemnat cei mai buni doi artiști ai ediției, cărora organizatorii le-au oferit premii de excelență: Elekes Gyula din Odorheiu Secuiesc, cu două emailuri și Fazakas Csaba, originar din Harghita, dar stabilit în Viena, care participă constant la taberele de creație organizate în județul său natal și care a prezentat, la actuala ediție, două lucrări de tehnică mixtă.
Salonul Harghitean este urmașul expozițiilor județene anuale organizate încă din anii 70: salonul de primăvară și salonul de iarnă.
Noi, tinerii artiști, ne înghesuiam să participăm la aceste expoziții, pentru că era o onoare să fii acolo”, își amintește artistul Botár László.
Organizarea acestor manifestări a fost abandonată după 1990.
Am simțit că trebuie să continuăm acest obicei, care avea puterea să formeze o comunitate: ne întâlneam, discutam, făceam schimb de idei. Nevoia de a reînvia acest gen de manifestări a devenit o provocare pentru mine și în 2005, după ce am ajuns la Centrul Cultural Județean, am dus-o cu mine ca progam. Și așa a devenit un program județean, de care s-a bucurat toată lumea. De atunci, expozițiile de primăvară și de iarnă se organizează sub egida Consiliului Județean Harghita”, povestește artistul.
În urmă cu cinci ani, aceste manifestări au căpătat titulatura de Salon Harghitean și au devenit tematice.
În fiecare an avem o tematică în jurul căreia se organizează expoziția. Pot participa cu lucrări doar artiști care au terminat Institutul de Artă Plastică sau cei care sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR), ai unei uniuni sau asociații de renume din țară sau de peste hotare, studenți la Arte Plastice sau absolvenții care nu au devenit încă membri ai UAPR, pentru că la baza Salonului Harghitean stă profesionalismul”, detaliază curatorul.
El însuși participant la saloanele anuale organizate de Consiliul Județean Harghita, Centrul Cultural Județean și Asociația Cultura Nostra, susține că arta este un mod de viață.
Eu am tot timpul trăiri lăuntrice, care se leagă de viața de toate zilele, de viața spirituală, de eul meu și toate acestea le bag într-un filtru și le strecor. De data acesta a ieșit un filtru colorat. Pentru mine a fi artist este o formă de viață, fără artă nu pot să îmi închipui viața!”, susține Botár László.
La final, reamintim că salonul de artă plastică poate fi vizitat la Miercurea Ciuc până în data de 16 octombrie.
Din orașul reședință al județului Harghita, expoziția itinerantă va porni către municipiul Odorheiu Secuiesc, unde va putea fi vizitată de iubitorii de artă în sala de concerte a Casei de Cultură Municipală, în perioada 17-26 octombrie 2017.
Ultima locație în care va poposi Salonul Harghitean 2017 este Casa de Cultură din comuna Lăzarea – sala „Cika”, între 27 octombrie și 24 noiembrie.
Lucrările realizate în cadrul celei de-a V-a ediții a Salonului Harghitean vor fi prezentate, anul viitor, și în câteva localități din Ungaria.

Daniela MEZEY