CSÍKI JAZZ FESTIVAL: 77 de artiști de top din lume, 10 concerte de excepție și premiere

77 de muzicieni de top din SUA, Camerun, Cuba, Mexic, Spania, Venezuela, Letonia, Slovacia, Ungaria și România vor evolua pe scenele Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea Ciuc – „Csíki Jazz Festival” în perioada 27-30 iulie. Evenimentul ajuns la cea de-a IX-a ediție se află printre cele mai bine cotate din România, spectatorii urmând să se bucure de „un pachet nou de senzații” și de un line-up spectaculos.

Municipiul Miercurea Ciuc va fi gazda celei de-a IX-a ediții a unuia dintre cela mai însemnate festivaluri de jazz din România. Programat în perioada 27-30 iulie, în incinta celui mai vechi și mai important monument istoric al orașului Miercurea Ciuc – Cetate Miko, festivalul va reuni 77 de artiști cu 11 naționalități diferite, ce vor susține zece concerte de excepție.
Deși programul complet al festivalului rămâne încă o supriză, în acest an organizatorii evenimentului – Asociaţia „Mini Jazz Festival” – promit spectatorilor o manifestare specială, spectaculoasă și multe trupe de calibru internațional.
Printre acestea se numără „Bratislava Hot Serenades”, ce reunește nu mai puțin de douăzeci de artiști care vor re-aduce pe scenă stilul hot jazz al anilor 1930-1940.
Trupa „Richard Bona & Mandekan Cubano”, aflată într-un turneu mondial de promovare al celui mai nou album, va poposi și la Miercurea Ciuc, unde va susține un spectacol aparte, ce îmbină „tot felul de trenduri din zona muzicii africane-cubaneze, cu rădăcini tradiţionale”, a afirmat organizatoarea principală a festivalului, Nóra Szilágyi. Artistul va veni însoțit de o trupă formată din șase instrumentiști din SUA, Mexic, Venezuela, Cuba, Camerun și Spania, concertând în această formulă în premieră pe o scenă românească.
Grupul leton „Framest Vocal Group”, chitaristul maghiar de nivel internațional Balogh Roland, dar și Tatrai Trend, considerat „o legendă a muzicii din Ungaria” și coordonatorul multor proiecte rock, vor ocupa scena festivalului de la Miercurea Ciuc.
Progamul va fi completat de creațiile muzicale ale „Marius Pop Trio”.
Festivalul de la Miercurea Ciuc se va încheia într-o „explozie de bucurie”, pe notele dansabile ale „Juli Fabian & Zoohacker Band” din Ungaria.
Alături de muzica bună, spectatorii se vor putea bucura de o degustare de vinuri, de ateliere de tip „jam session” alături de artiștii prezenți la festival, iar copiilor le sunt pregătite spații de joacă amenajate și jocuri interactive „Let’s Play with jazz”, în cadrul cărora își vor confecționa propriile instrumente muzicale din material reciclabile.
Festivalul „Csiki Jazz Festival” va fi precedat în perioada 11-15 iulie de o serie de concerte de stradă, jocuri de lumini și expoziții de graffiti pe pânze de mari dimensiuni organizate în Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Borsec și Odorheiu Secuiesc.
Organizatorii descriu întreaga manifestare ca un ansamblu unitar în cadrul căruia fiecare concert va avea un rol special.
E prima oară când încercăm să expunem festivalul ca o manifestare unitară, nu există zile în care merită şi zile în care nu merită să vii, e o desfăşurare construită după un anumit scenariu. E un festival, nu este un magazin de jazz. Te duci la concertul care-ţi place şi ţi-l iei de pe raft şi asculţi şi renunţi la următoarele două, pierzi foarte mult neparticipând la întreg festivalul. Şi asta vom încerca şi în anii următori să prezentăm, un festival ca un eveniment muzical integru, care ar fi bine să fie luat la pachet”, a precizat Nóra Szilágyi.
Purtătorul de cuvânt al festivalului, Mircea Colceriu, a explicat că din acest motiv pentru întregul eveniment vor exista doar două tipuri de bilete.
Bilete de 140 lei, cu care se poate intra în două zile plus în ziua zero a festivalului, deci în oricare două zile doreşti şi există biletul de 190 lei, care asigură accesul la toate zilele festivalului. Nu există bilet separat pentru fiecare zi. Interesul nostru este să înţeleagă lumea că mediatizăm şi proiectăm acest festival ca un tot unitar. La artişti de asemenea calibru vindem festivalul, nu vindem un concert, ne-ar face plăcere ca publicul să fie acelaşi în fiecare zi. Cred că se va naşte un nucleu de spectatori care să vină în fiecare an”, a menționat Mircea Colceriu.
Evenimentul cultural este organizat de Asocaiția Mini Jazz Festival, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Primăriei Miecurea Ciuc, Departamentul pentru Relații Interetnice, Administrația Fondului Cultural din Ungaria, Consiliului Judeţean Harghita – prin Centrul Cultural Județean, Fundaţia Bethlen Gábor din Ungaria și al unor sponsori locali.

Regula „de aur” a acestui eveniment, care atrage an de an un public numeros din toată țara și din afara ei prin calitate și varietate, este: „nu urcă nimeni de două ori pe scena festivalului”.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole