Doi tineri și un bebeluș au ajuns la spital, după ce casa în care locuiau a luat foc

În locuința cuprinsă de flăcări, marți dimineață, dormeau șapte persoane, între care un adolescent de 16 ani, sora acestuia de 21 de ani și o femeie cu bebelușul ei în vârstă de o săptămână.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că pompierii fost alertați, marți dimineața, printr-un apelul la 112, că a izbuncnit un incendiu la o casă din satul Ineu – comuna Cârța.
La intervenție a fost mobilizat un echipaj de pompieri cu o autospecială de la punctul de lucru Bălan și o salvare de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ), întrucât apelantul anunțase că în locuintă s-a acumulat fum.
La sosirea salvatorilor, șase din cele șapte persoane care locuiau în casa cuprinsă de flăcări reușiseră să iasă din imobil și se refugiaseră la rude.
„SAJ a preluat în primă fază un băiat de 16 ani, care prezenta simptomele intoxicației cu fum, pe care l-a transportat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Miercurea Ciuc. Peretele despărțitor din lemn din dormitor s-a aprins și a ars mocnit, cu degajare puternică de fum”, a declarat Alina Ciobotariu.
Potrivit acesteia, ulterior lichidării incendiului au fost solicitate în sprijin alte două ambulanțe, una pentru sora adolescentului și alta pentru un bebeluș de o săptămână, ambii fiind transportați pentru îngrijiri de specialitate la SJU, în Miercurea Ciuc.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita a precizat că incendiul a fost „minor”, degradând peretele despărțitor al dormitorului pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza efectului termic produs de coşul de fum al unei sobe fără acumulare de căldură, neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
Daniela Mezey

Recomandari

Alte Articole