EDITORIAL – Ananei GAGNIUC

Au trecut trei decenii de când a fost lansat serialul italian „Caracatița”, unul cu mare succes internațional. „La Piovra” prezenta lupta împotriva mafiei și a corupției, dusă de autoritățile italiene – și ele atinse de brațele corupătoare ale caracatiței mafiote.

Serialul a avut un succes imens și la noi, unde marea corupție de atunci însemna niște raportări de succese socialiste mult prea gogonate, vreun falsificator de vinuri ce aduna un milion de lei (foarte) vechi – gen Ștefănescu, ce deținea „Secretul lui Bachus”, ca să rămânem în sfera cinematografică -, niște aprozariști, măcelari sau medici luați în vizor de Legea 18 (a venitului ilicit). O lege abrogată după revoluție, dar readusă pe tapet de Agenția Națională de Integritate (ANI), în formula averilor nejustificate de venituri. Cu mafia italiană se lupta comisarul Corrado Cattani, iar cu corupția socialistă – ofițerii de miliție.

De atunci, lucrurile au evoluat: avem și noi poliție și comisari de poliție. Avem și noi mare corupție – cu tunuri de zeci de milioane de euro -, o „caracatiță” infiltrată până în vârfurile autorităților statului. Avem și noi procurori anticorupție. Din fericire nu sunt aruncați în aer ca în serial, dar mai e câte unul care se „sinucide” sau se retrage brusc la pensie, când probatoriul duce „foarte sus”. Căci în ultima vreme justiția română a făcut saltul de la plevușcă la rechini. „Avem în lucru dosare mari, complexe, care vizează persoane cu funcții importante”, dintr-un total de 4800 – recunoaște Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA.

Într-un singur dosar „valoarea contractelor Microsoft și EADS depășește un miliard de euro. Nu înseamnă că atât este și prejudiciul. Îl vom stabili după ce stabilim valoarea reală a contractelor. În cazul licențelor Microsoft, valoarea suspectată de procurori ca fiind obiect al infracțiunilor de mită și trafic de influență este în jur de 60 de milioane de euro, dar prejudiciul efectiv este încă în evaluare” – spune cea supranumită D-NA DNA. Când doar dintr-un dosar apare șansa recuperării unei asemenea sume, atunci alocările de fonduri solicitate pentru eficientizarea activității DNA reprezintă o investiție cu randament maxim: nu numai financiar, ci și din punct de vedere al sănătății economiei și al societății, în general.

Iar când amintești astfel de sintagme, se înțelege mai bine de ce D-NA DNA spune că „SRI este principalul nostru partener în ceea ce privește alimentarea DNA cu informații despre fapte de corupție”. Pentru că, în mod public, așa ceva e cuprins în fișa postului acestui serviciu secret. „Prin acţiuni specifice, culegem şi verificăm informaţii care ne permit să identificăm forme de manifestare ale fenomenului corupţiei ce determină disfuncţii majore în domenii de interes pentru segmente largi de populaţie, precum administraţia publică, justiţia, învăţământul, sistemul sanitar ori cel de protecţie socială” – scrie clar pe site-ul instituției. Cu alte cuvinte, niște Cattani anonimi își fac treaba, pentru a diminua corupția, cu un drum făcând-o celebră și pe D-NA DNA, alias Cattani cu fustă. Cea care susține: „Suntem la curent cu toate metodele de furt și disimulare a banilor. Dacă se cred mai deștepți decât noi, fac o mare greșeală. Nu sunt. Și nici intangibili nu sunt”.

Percepția mai recentă – conform căreia justiția „nu are mamă, nu are tată”, dovadă și arestarea șefei DIICOT, Alina Bica – a sporit încrederea în instituție și a creat o fisură în legea tăcerii (omerta mafiotă). „Pot să spun că numărul denunțurilor este cu mult mai mare, numărul martorilor care au încredere să spună adevărul la DNA este mult mai mare, la fel numărul avocaților care își îndeamnă clienții să colaboreze” – susține D-NA DNA. O platformă bună, care n-ar trebui demolată de vechea butadă milițianistă: „întâi îi batem să spună, apoi îi batem să tacă!”.

Justiția se află la un moment – favorabil – de inflexiune: poate convinge că e „oarbă” și capabilă să înlăture uscăturile din pădurile aflate chiar și pe culmi greu accesibile sau că mai trage cu ochiul pe sub banda neagră care îi acoperă ochii. E pasul care desparte eficiența și credibilitatea de exercițiul de imagine. O recunoște și D-NA DNA: „Doar arestând, nu o să eliminăm corupția”.

Ananei GAGNIUC