Aproape 35.000 de preşcolari şi elevi din Harghita beneficiază de gustarea gratuită prin programele „Lapte-corn” încă din prima zi a noului an şcolar, o premieră în județ, după ce în ultimii ani copiii s-au bucurat de aceste produse cel mai devreme la jumătatea lunii octombrie.

Consiliul Județean (CJ) a încheiat contracte cadru pentru următorii patru ani cu firmele desemnate câștigătoare, pentru fiecare microregiune inclusă în programul „Lapte și Corn”, pentru a evita avalanșa de plângeri și dificultățile datorate procedurilor întârziate de achiziţie din anii precedenți

Aceste contracte cadru permit asigurarea produselor încă din prima zi de școală, județul Harghita fiind, probabil, singurul din țară unde programul a început fără probleme.Prețurile inițiale pot fi modificate prin act adițional, în cazul în care acestea se vor schimba. De asemenea, a fost elaborat și un dosar pentru transportul fructelor și legumelor, produse ce vor fi incluse din acest an, însă achizițiile publice nu pot fi demarate până când prețurile de cumpărare nu sunt publicate în Monitorul Oficial”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Harghita.

Oficialii administrației județene, urmare a experiențele mai puțin plăcute din anii precedenți, când unii furnizori au livrat produse de slabă calitate, în ciuda avertismentelor repetate primite, au organizat mai multe consultări cu managerii și directorii școlilor, pentru îmbunătățirea programului. S-a încercat inclusiv atragerea producătorilor locali, pentru ca produsele care ajung la copii să fie mereu proaspete și de calitate, existând copii din familii defavorizate pentru care micul dejun gratuit este singura masă zilnică sigură.

Anul acesta, în luna martie, Consiliul Judeţean Harghita a lansat un sistem online de urmărire a derulării programelor „Laptele şi Corn” și „Mere în şcoli”, a calității și cantității produselor care ajung la preșcolari și elevi, care s-a dovedit benefic atât pentru copii, pentru furnizori, cât și pentru o eficientă cheltuire a banului public.

Procedura este simplă: directorii unităților de învățământ sau persoanele desemnate de aceștia încarcă în sistem datele referitoare la numărul de copii prezenți la cursuri; la rândul lor, furnizorii introduc cantitatea de produse livrate fiecărei grdinițe sau școli. Pe de-o parte se evită încărcarea facturilor cu produse pentru cei care absentează, iar pe de altă parte există o dublă evidență a alimentelor ce trebuie decontate.

Plătim anual aproape 4 milioane de Euro, este o sumă imensă şi e o responsabilitate imensă. Aceasta este singura posibilitate să avem un sistem la care să fie arondanţi atât furnizorii produselor, cât şi şcolile şi să putem face plata. Documentele de plată se vor realiza după datele introduse de către şcoli (…) și va ajuta la folosirea eficientă a banului public, pentru că vom plăti doar ce e introdus”, declara, la lansarea aplicației online, președintele CJ Harghita, Borboly Csaba.

Monitorizarea calității produselor distribuite în unitățile de învățământ se va face și în acest an școlar de către părinți și elevi, iar directorii au fost atenționați să semnaleze Consiliului Județean orice abatere.
În județul Harghita, vor beneficia de programele „Lapte-corn” și „Fructe și legume în școli” 34.134 de copii, din care 5.626 sunt preșcolari, 16.112 sunt elevi în clasele primare, iar 12.396 învață în ciclul gimnazial.

Daniela MEZEY