Câteva mii de persoane participă, sâmbătă, la Festivalul „O mie de secuience”, sărbătoarea anuală a portului popular şi a obiceiurilor specifice maghiarilor din Transilvania. Transmise de la o generaţie la alta, straiele tradiţionale spuneau multe despre purtătoarea costumului, despre statutul şi averea familiei acesteia.

Gazda onorifică a ediţiei din acest an a festivalului „Ziua celor o mie de secuience” este stațiunea Băile Tușnad, de unde, la ediţia de anul trecut, au fost prezenţi cei mai mulţi participanţi îmbrăcaţi în costume populare.
Am avut 212 persoane care erau îmbrăcate în costum popular secuiesc – din 1.520 de locuitori – şi 20 urşi (care coboară zilnic în oraș – n.r.), şi de aceea suntem noi gazda onorifică a festivalului”, spune, zâmbind poznaș, primarul Albert Tibor. Apoi devine serios: „Este foarte important portul popular, asta e tradiţia pe care am primit-o de la strămoşii noştri şi asta trebuie să purtăm şi să transmite urmaşilor noştri”.
Grupuri de dansatori din Harghita și Covasna, dar şi din localităţile din Ungaria înfrăţite cu municipiul Miercurea Ciuc își fac apariția pe platoul din fața Palatului Administrativ. Cei de la distanțe mari au venit cu autocarele, iar cei din localitățile învecinate au ajuns călare sau în căruțe, cântând, să invite lumea la sărbătoarea identității și a portului popular al maghiarilor.
Mii de persoane de toate vârstele, îmbrăcate în straie populare – copii, părinţi, bunici, chiar şi străbunici – au venit la sărbătoarea „celor o mie de secuience”.
Printre cei prezenţi s-au numărat şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale din Harghita şi Covasna, împreună cu familiile lor, îmbrăcaţi – nici nu se putea altfel – în straie populare secuieşti.
Trebuie să fim atenţi la tineri, să-i ajutăm să păstreze tradiţia, pentru că, dacă suntem mândri de trecut şi de prezent, atunci putem avea şi un viitor. Şi eu cred că acei tineri care în port popular secuiesc se întâlnesc, dansează, zâmbesc, pot forma o comunitate în care tineretul nu va fi egoist, nu va sta în singurătatate, o comunitate care trebuie să aibă grijă de membrii săi şi eu cred că portul popular ne face să fim la fel şi ne ajută să trăim şi să fim mândri de acele valori cu care ne-am născut şi pe care le-am moştenit”, susține președintele Consiiului Județean Harghita, Borboly Csaba.
Transmise de la o generaţie la alta, odinioară straiele tradiţionale spuneau multe despre purtătoarea costumului: dungile verzi arătau că familia fetei are păduri, iar cele maro că are pământuri. Culoarea albastră era ţesută pe fustele fetelor mai tinere, iar femeile vârstice purtau culori mai închise şi dungi mai late.
Roşul înseamnă iubirea, negru este culoarea doliului şi între aceste două culori se află de foarte multe ori culoarea albastră, care este a Sfintei Maria, cea care ne aduce împăcarea cu soarta”, dezvăluie Máthé Erzsébet din Casin. Mai spune că pe vremuri femeile purtau pălării pe care erau cusute flori din perle sau din mărgele de culoare neagră, iar tinerele nemăritate își împleteau părul – niciodată nu era lăsat pe spate – iar cosițele erau ornamentate cu funde lungi de culoare roșie.
Portul bărbătesc al maghiarilor este sobru, pantalonii din postav alb, strânşi pe picior, se poartă cu cizme negre înalte, iar cămăşile albe, cu mâneci largi, strânse în manşetă şi cu guler încheiat, sunt acoperite de o vestă de culoare neagră sau cenuşie, ornată cu găitane. Pălăria neagră este accesoriul indispensabil vara, pe care cei mai tineri o împodobesc cu flori sau pene.
„Costumul meu este făcut la comandă, identic cu al bunicului meu. Pantalonii au o vipușcă, înainte era neagră pentru cei mai săraci și roșie pentru domnii nobili. Vesta mea este neagră, cu ornamente, iar pălăria aparține costumului”, spune un bărbat din Păuleni-Ciuc.
Puțin după ora 10,00, muzica începe şi dansatorii, de la copii care abia au împlinit câţiva ani, până la pensionari, se prind în cercuri rotitoare, când mai lente, când mai iuţi, ținând ritmul.
Dr. Bába Blanka face parte dintr-un grup de 20 de turişti veniţi din Ungaria special pentru festivalul celor „O mie de secuience” din Harghita. Impresionată de ceea ce vede, fotografiază continuu şi pare că vrea să imortalizeze fiecare clipă a evenimentului.
Am fost de 80 de ori în Ardeal până acum, de 15 ori la pelerinajul de Rusalii la Șumuleu-Ciuc, iar acum am venit special pentru această sărbătoare. Îmi plac tradițiile populare și de aceea am o stimă deosebită pentru locuitorii de aici, care își păstrează dansurile, cântecele și portul tradițional; venim aici ca să simțim că suntem maghiari și regret foarte mult că la noi, în jurul orașului Debrecen (Debrețin – Ungaria – n.a.) nu mai sunt vii aceste tradiții”, spune dr. Bába Blanka.
Ea şi ceilalţi turişti din grup se alătură localnicilor. Prind repede mişcările, dansează şi râd din toată inima, pentru că este sărbătoarea bucuriei.
După zeci de minute de mişcări zglobii, pline de voioșie, grupurile de dansatori şi participanţii la festival pornesc spre Biserica Franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde vor participa la o slujbă religioasă. Apoi vor urca pe platoul aflat în şaua dintre Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare, locul desfăşurării festivalului dansului şi portului popular maghiar, unde zeci de ansambluri populare vor prezenta cele mai frumoase dansuri moştenite de la străbuni.
În cadrul festivalului au loc și diferite jocuri și întreceri, un concurs al celor mai frumoase costume populare, dar și o prezentare a modalităților de confecționare a costumelor tradiționale.
Sărbătoarea se va termina târziu, în noapte, cu dansuri la lumina focului de tabără.
An de an, prezenţa la acest eveniment creşte, semn că tinerii maghiari îşi preţuiesc tradiţiile şi costumul popular, pe care îl îmbracă la fiecare mare sărbătoare, iar unii și la nuntă.
Anul trecut, peste 1.800 de fete şi femei – comparativ cu 349 în 2008 – şi 1.200 de bărbaţi au purtat costume tradiţionale la festival, dar statistica îi vizează doar pe cei înregistrați. În realitate, numărul celor înveșmântați în port popular a fost mult mai mare.
Manifestarea îşi are originile în urmă cu mai mult opt decenii și jumătate. La sfârşitul anilor 1920, mulţi secui au fost nevoiţi să-şi părăsească, temporar, locurile de origine, în căutare de lucru, risipindu-se în toate colţurile ţării şi chiar peste graniţe. Mulţi nu s-au mai întors în locurile natale.
Prima încercare de a-i reuni pe cei plecaţi a făcut-o etnograful Domokos Pál Péter, în anul 1931, devenind iniţiatorul Festivalului anual al celor „O mie de secuience”.
Era o situație aproape identică cu anii de acum. Plecau secuii în orașele mari ca să fie slugi, ca să aducă bani în Secuime, să trăiască mai bine. Și, vedeți, acum pleacă tinerii în străinătate și ajungem în situația în care bunicii nu se mai întâlnesc cu nepoții sau se întâmplă uneori să nu se înțeleagă în aceeași limbă, pentru că ajung să învețe limba din țările unde trăiesc și nu se mai întorc în țară. Noi credem că dacă ne întâlnim aici, cu fetele din Secuime și vin și băieții, își dau seama că este bine de trăit aici, este frumos, își găsesc perechea, au de unde alege și vor rămâne aici. Noi credem că în această țară și în Secuime se poate trăi bine și frumos, chiar dacă sunt mai puțini bani, dar situația va fi mai bună dacă lucrăm în acest sens”, crede András Mihály, directorul Ansamblului Național Secuiesc Harghita.
De la primul festival s-au scurs 86 de ani, dar, ca multe evenimente care adunau mulţimi de oameni, şi acestă manifestare a fost afectată de regimul comunist. În urmă cu zeci de ani, sărbătoarea era prilej de însurătoare pentru feciorii din zonă, festivalul anual înlesnind întemeierea de noi familii.
Interzisă de regimul comunist începând cu anul 1945, sărbătoarea dansului şi portului popular maghiar a fost reluată în 1990, scopul principal al acesteia fiind să păstreze tradiţia, valorile culturale şi identitatea maghiarilor din centrul Transilvaniei.
„Ziua celor 1.000 de secuience” este organizată de Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita, Primăria municipiului Miercurea Ciuc, şi Fundaţia „Ziua celor o mie de secuience” – „Ezer Székely Leány Napja Alapítvány”, în parteneriat cu consiliile judeţene Harghita şi Covasna.

Daniela MEZEY