Mobilier, plante și aparatură pentru grădină, îmbrăcăminte, produse naturiste, dar şi un cosmetician pentru câini – la „Expo-Ciuc 2017”

Mai mult de 60 de firme din România şi Ungaria expun la „Expo-Ciuc 2017”, de la aparatură pentru grădinărit, flori şi arbuşti ornamentali, produse tradiționale şi vinuri, articole sportive, în cadrul manifestării care durează de joi până duminică, la Miercurea Ciuc, în premieră fiind prezent și un cosmetician de câini.

Târgul Internaţional al Bunurilor de Consum „Expo Ciuc 2017”, care a ajuns la cea de-a XXVII-a ediţie, se desfăşoară, în premieră, la Sala Sporturilor „Erős Zsolt” din Miercurea Ciuc, pe suprafețe generoase atât în ineriorul, cât și în exteriorul arenei.
Actuala ediție are un caracter general, vizitatorii având posibilitatea să cumpere și să stea de vorbă cu producători din industrie, mici meşteşugari, iar ca element de noutate, la târg este prezent și un cosmetician pentru câini.
Avem anul acesta peste 60 de firme, din care 15 sunt din Ungaria şi restul din ţără, în special din Transilvania, din Arad, Satu Mare, Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe și din Harghita. Cel mai important obiectiv al nostru este ca firmele din țară și din străinătate să poată avea ocazia să se întâlnească și să stabilească noi parteneriate”, a spus Kovács-Szécsi Attila, reprezentantul organizatorului Expo-Har.
Structura societăților sau companiilor prezente la „Expo-Ciuc 2017” este diversă, de la meşteşugari, la firme de produse tehnice, de obiecte sanitare şi de uz casnic, de mobilier de grădină, de ustensile şi aparatură pentru grădinărit, flori şi arbuşti ornamentali, de îmbrăcăminte şi încălţăminte, blănuri, cosmetice, firme de produse alimentare, vinuri, de autoturisme, articole sportive, de produse naturiste, chiar și un stand unde se oferă consultanță în fotbal, înot și schi.
La deschiderea oficială, care a avut loc joi, primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a îndemnat participanții la un moment de reculegere în memoria fostului director al Expo-Har și organizatorul Expo-Ciuc, decedat anul trecut, „omul care a fost creierul, inima, catalizatorul acestui eveniment mulţi, mulţi ani”.
Avem o echipă nouă, o locaţie nouă, am încercat să prezervăm ceea ce a fost bun de la vechea locaţie – patinoarul Vákár Lajos – şi să o aducem într-o locaţie mai caldă, mai luminoasă”, a punctat edilul, invitându-i pe expozanți, dar și pe vizitatori să se bucure și să profite de expoziția cu vânzare, iar la final să îşi spună concluziile, „dar nu pe la colţuri, ci echipei de organizare, pentru ca la anul evenimentul să fie şi mai reuşit”.
Prezent la eveniment, senatorul UDMR Tánczos Barna i-a salutat pe organizatori și pe reprezentanții firmelor participante, afirmând că târgul bunurilor de consum oferă firmelor din Ciuc ocazia să-și prezente produsele și serviciile, dar și oportunitatea de stabili contacte cu ponențiali parteneri.
Este o ocazie deosebită pentru toate firmele, pentru toate companiile din Ciuc această expoziție, o expoziție internațională care, în afară de faptul că le aduce noi posibilități de a crea noi contacte cu ponențiali parteneri, le oferă și o altă dimensiune, o altă posibilitate de a-și prezenta produsele, serviciile publicului larg. Este o mândrie pentru orice întreprinzător să își poată prezenta societatea, produsele, serviciile și celor care nu sunt neapărat consumatori sau nu sunt neapărat parteneri, este o mândrie să își prezinte rodul muncii celor 365 de zile dintr-un an și de a fi prezent la o asemenea expoziție”, a afirmat senatorul UDMR.
În paralel cu expoziţia, au loc forumuri economice şi întâlniri între oamenii de afaceri, astfel încât firmele din ţară şi cele din străinătate să „producă noi parteneriate”.
Ediţia a XXVII-a a Târgului Internaţional al Bunurilor de Consum „Expo Ciuc 2017” este organizată de Expo-Har, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita și susţinută de Consulatul General al Ungariei la Miercurea Ciuc.
Accesul vizitatorilor este liber, zilnic între orele 10:00 şi 19:00.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole