Ninsori abundente în tot județul; vehicule de mare tonaj au derapat, îngreunând circulația

În Harghita ninge de ore bune peste tot și căderile masive de zăpadă nu par să se domolească. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă, pe carosabil acoperit cu câțiva centimetri de zăpadă, deși utilajele de deszăpezire acționează continuu. Pe mai multe drumuri care traversează județul se circulă cu dificultate, pe un singur sens și alternativ, după ce vehicule de mare tonaj au derapat și s-au așezat de-a curmezișul șoselelor sau nu au putut urca pantele.   

Drumul European E578 a fost blocat din cauza derapărilor între localitățile Tușnad și Băile Tușnad timp de oră și jumătate; blocajul a fost întrerupt de câteva ori, de scurte intervale în care polițiștii rutieri au permis autoturismelor să treacă, dirijat.

Pe rampele în urcări a fost un blocaj, nici cei de la Secția de Drumuri Naționale cu mașinile lor nu au reușit să înainteze la un moment dat, pe de-o parte din cauza traficului, iar pe de altă parte din cauza zăpezii. Practic, au fost trase pe dreapta tirurile, ca să putem curăța drumul și, din timp în timp, am dat drumul turismelor să treacă”, a relatat șeful Poliţiei Rutiere Harghita, comisarul şef Nicolae Nica.

Pe DJ 123, între comunele Vrabia și Tușnad, 8 camioane au rămas blocate în trafic, după ce un tir a derapat, circulația desfășurându-se timp de două ore pe un singur sens, alternativ. Pentru a scoate vehiculul de pe carosabil au intervenit cu utilaje de deszăpezire drumarii, angajații Primăriei Tușnad și cei de la Drumri Județene.

Pe DN 13 B, în zona Vârfului Bucin s-a circulat cu dificultate din cauza căderilor abundente de zăpadă, iar pe DN 15 Toplița-Borsec, la Vârful Creanga, un sens a fost blocat aproape o oră de un cap tractor care a derapat și s-a așezat în diagonală.

Pentru a evita astfel de probleme, pe DN 15, la ieșirea din Toplița spre Borsec s-a instituit un post fix al Poliției Rutiere, care verifică mașinile de mare tonaj și nu permite accesul vehiculelor neechipate corespunzător.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că echipajele poliției rutiere patrulează pe drumurile naționale și județene, fiind ajutate de efectivele de ordine publică, acestea îndeplinind, la rândul lor, aribuții rutiere de supraveghere, control și dirijare a traficului, atât în zonele în care apar probleme, cât și în cele predispuse, cum ar fi vârfurile înalte și trecătorile peste munți.

Polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să nu pornească la drum dacă nu este numaidecât necesar, iar dacă-i musai să plece, să manifeste maximă atenție și prudență și să fie pregătiți cum se cuvine pentru astfel de condiții meteorologice: să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă, să nu le lipsească lanțurile antiderapante, să aibă suficient combustibil în rezervor, un rol esențial avându-l sistemele de încălzire, de dezaburire și de iluminare.

Absolut toate detaliile pot face diferența între a sta pe drum sau a ajunge cu bine la destinație. Înainte de a porni, să se asigure în primul rând că autovehiculele sunt perfect echipate, perfect funcționale, iar ei, șoferii, să se înarmeze cu răbdare și cu ascultare în ceea ce privește indicațiile polițiștilor, căci aceștia nu îi întârzie, nu îi opresc pe conducătorii auto decât pentru propria lor siguranță și a pasagerilor lor”, a precizat Gheorghe Filip.

În Harghita ninge încă de marți, iar miercuri, începând cu ora 13.00, căderile de zăpadă au devenit însemnate cantitativ și de atunci nu s-au oprit. Drumarii intervin continuu, cu 36 de utilje de deszăpezire și camioane din care împărștie sute de tone de material antiderapant.

Daniela MEZEY

 

Recomandari

Alte Articole