S-a înființat Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei

Federaţia Organizaţiilor Româneşti (FOR) din Centrul şi Sud-Estul Europei, constituită, joi, cu ocazia Unversităţii de Vară de la Izvoru Mureșului, întruneşte asociaţii, fundaţii și comunităţi ale românilor din afara graniţelor. Principalul ei obiectiv este o cât mai bună reprezentare a românilor în relația lor cu statul roman, cu statele din care provin și cu alte instituții sau organisme internaționale.

Secretarul general al federației nou-înființare, Vlad Cubreacov,  a explicat că uniunea va fi un partener de dialog atât în relația cu autorităţile statului român, cât şi cu ale altor state în care există comunităţi de români, pe probleme legate de legislaţiile, politicile în domeniul drepturilor omului, drepturilor minorităţilor, cu referire la drepturi lingvistice, culturale și religioase.
Era de mult timp necesar să avem o singură voce care să fie ascultată de autorităţile statului român, care trebuie să-şi plece în sfârşit urechea la problematica pe care noi am adus-o la cunoştinţă de-a lungul anului, dar care nu şi-a găsit soluţiile. Trebuie să recunoaştem că unul dintre scopurile înfiinţării Federaţiei comunităţilor româneşti din Centrul şi Sud Estul Europei este sensibilizarea factorilor decidenţi de la Bucureşti, a autorităţilor care sunt competente în acest domeniu şi determinarea acestora să acţioneze concret, practic şi eficient în beneficiul românilor şi a comunităţilor lor, adesea aflate în dificultate culturală şi identitară majoră”, a precizat Vlad Cubreacov.
El a mai sus că Federaţia Organizaţiilor Româneşti din Centrul şi Sud-Estul Europei îşi propune să coopereze cu autorităţile centrale şi locale din România și că la această uniune pot adera și organizaţiile care nu sunt fondatoare în acest moment.
Am prevăzut, de asemenea, existenţa unui secretariat tehnic cu sediul la Bucureşti şi existenţa unui Consiliu al înţelepţilor, din care să facă parte personalităţi marcante din România şi din sânul comunităţilor istorice de români”, a conchis Vlad Cubreacov.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole