Sute de însemne tricolore pentru frații români din comunitățile istorice, de Ziua Națională a României

Foto: MC Adel – Șezătoare la Miercurea Ciuc

Sute de însemne tricolore zămislite cu acul și cu gândul crucii, ca o rugăciune nerostită, de membrele grupului „Șezătoare la Miercurea Ciuc” vor sta, astăzi, lângă inima românilor din comunitățile istorice din Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria. Darurile au ajuns la ei, împreună cu icoane ale Sfinților Apostoli Petru si Pavel îmbrățișați, dăruite de Episcopia ortodoxă a Covasnei și Harghitei și cu toate gândurile de prețuire ale românilor din inima României.  

Ideea proiectului s-a născut în urmă cu aproape patru luni, când reprezentantele grupului „Şezătoare la Miercurea Ciuc” s-au întâlnit cu românii din comunitățile istorice din jurul frontierelor țării, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului.

Tot ce am confecţionat până atunci şi am dăruit participanţilor, s-a întors cu rugămintea ca ei să primească şi să dăruiască în comunităţile de unde sunt”, a povestit Adriana Teslovan.

Femeile, tinerele și copiii lor, păstrători ale tradițiilor, și-au suflecat mânecile românește și au migălit zi și noapte peste 900 de insigne cu tricolorul românesc pentru românii din comunitățile istorice, ca să le poarte de Ziua Națională a Patriei Mamă.

Din partea Grupului «Şezătoare la Miercurea Ciuc» le transmitem un semn de prietenie, un semn plecat din suflet, mici însemne tricolore cusute cu semnul crucii, ca un semn de prețuire și de solidaritate, pentru a le purta în dreptul inimii. Este un mesaj din inima ţării, România, către sutele de mii de inimi de români din afara graniţelor, că suntem şi trebuie să fim români indiferent de locul unde soarta, viaţa şi destinul ne-a dus sau ne-a născut”, a adăugat Alexandra Țifrea, tânăra care în urmă cu trei ani a organizat primele șezători la Miercurea Ciuc, în scopul păstrării și perpetuării tradițiilor românilor aici trăitori.

Cu o săptămână înaintea Zilei Naționale a României, proiectul care a purtat numele „Şezătoarea tricolorului – Cinste şi preţuire simbolurilor naţionale”, s-a încheiat și de la sediul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei darurile au luat calea către frații români din Serbia, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova și Bulgaria.

În seara aceasta, mămicile şi copiii care simt româneşte fac un mic dar, darul tricolor, din cetatea Miercurea Ciuc către românii din afara graniţelor ţării, ca să nu nu se simtă abandonaţi în preajma zilei de 1 Decemrbrie. Împreună cu tricolorul românesc, le transmitem dragostea şi preţuirea noastră şi, ca un simbol al creştinismului, icoana cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel îmbrăţişându-se. Cu toţii suntem copiii lui Dumnezeu şi ne bucurăm tare mult că trăim liniştiţi şi bucuroşi sub binecuvântarea Domnului”, a declarat PS Andrei, episcopul ortodox al Covasne și Harghitei.

Prezent la eveniment, prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a afirmat că gestul membrelor Grupului Șezătoare la Miercurea Ciuc „înseamnă transmiterea spiritului nostru românesc, a acestei cruci pusă în dreptul inimii, care reprezintă năzuinţele românilor din Harghita, transmise către fraţii noştri de peste granite”.

În pachetele cu însemnele tricolore brodate pe etamină au mai fost așezate icoanele dăruite de Episcopia Covasnei și Harghitei și câte o epistolă pentru fiecare suflet de român:

„Dragii noştri, din multă migală şi adâncă preţuire pentru voi, cei din trupul viu al naţiunii dar aflaţi dincolo de graniţele ţării, ca nişte tăieturi adânci şi dureroase, am zămislit cu acul însemnele tricolore pe care vi le trimitem cu preţuire pentru a vi le prinde în dreptul inimii. Să ne trăim demnitatea de români oriunde am fi, noi şi copiii noştri, în linişte şi pace, să ne îmbrăţişăm ţara îmbrăcată în tricolor de Ziua Naţională! Cu bucurie, grupul Şezătoare la Miercurea Ciuc, care a reînnoit, cu semnul crucii, tradiţiile neamului”.

 

Daniela MEZEY
 

Recomandari

Alte Articole