Viktor Orbán : „Europa trebuie să îşi recapete independenţa” faţă de imperiul Soros

foto: Facebook Viktor Orbán

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusváyos” de la Băile Tuşnad că Uniunea Europeană (UE) trebuie să îşi recâştige independenţa faţă de imperiul condus de către George Soros. Potrivit acestuia, „planul” miliardarului american ar fi să aducă un milion de imigranţi în UE, care ar urma să fie distribuiţi în statele membre prin intermediul unei noi agenţii a UE.

Viktor Orbán a afirmat că la Bruxelles a fost cretă „o alianţă” între „elita birocratică europeană şi imperiul Soros, în opoziţie cu dorinţele oamenilor”, care pune în pericol nu numai siguranţa naţională a Ungariei, ci şi a Europei.
La Bruxelles s-a creat o alianță; în această alianță birocrații de la Bruxelles și elitele lor participă și sitemul pe care îl putem numi imperiul Soros. Este o alianță împotriva europenilor și vedem că Soros își poate impune interesele imperiului său mai ușor la Bruxelles decât la Washington și decât la Tel Aviv”, a spus premierul ungar.
Potrivit acestuia, „există un plan al lui Soros”, care vizează „o islamizare a Europei”, aducerea „unui milion de emigranţi din lumea musulmană în Uniunea Europeană”, aceștia urmând să fie distribuiţi în statele membre prin intermediul unei noi agenţii a UE.
Există plan al lui Soros, el a scris acest plan, a publicat acest plan și a început să recruteze voluntari pentru implementarea lui. Punctul 1: în fiecare an trebuie să aducem cel puțin un milion de migranți din lumea musulmană. Al doilea punct: echivalentul în euro a 4,5 milioane de forinți este suma care trebuie plătită fiecărui migrant sub formă de asistență socială, pentru că astfel se poate menține acest flux continuu de migranți. Cu alte cuvinte, dacă vrei să ai un număr constant de migranți , trebuie să ai un mecanism de finanțare care menține fluxul. 4,5 milioane de forinți pe an este mai mult decât câștigă un om de rând într-un an întreg în Ungaria. Punctul 3: trebuie să fie împărțiți migranții între diversele state ale UE. Patru: trebuie să se creeze o agenție care să se ocupe cu problemele migranților și care să fie echivalentă cu toate celelalte instituții europene. Acesta este planul, doamenlor și domnilor”, a detaliat Vikor Orbán.
În opinia premierului ungar, pentru a putea împiedica implementarea acestui plan „este nevoie ca UE să-și recâștige suveranitatea” și să adopte reforme pentru a supravieţui şi pentru „a rămâne europeană”.
Cultura imigranţilor este în contrast cu cea europeană. Mai mult, comunităţile musulmane consideră cultura lor mai puternică decât creştinismul. Nu putem stăvili acest proces decât dacă Uniunea Europeană îşi recâştigă suveranitatea, iar fiecare stat membru îşi recapătă capacitatea de apărare a propriilor graniţe. Atunci putem pune capăt fenomenului imigraţionist şi toţi cei care au intrat ilegal să fie relocaţi”, susține Viktor Orbán.
Premierul Ungariei a precizat că „dacă odată UE își va recâștiga suveranitatea, trebuie să-și reformeze toate instituțiile”.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole