Ninge cu fulgi mari în Harghita, ca iarna. Nori grei s-au îngrămădit deasupra județului cândva între apusul și răsăritul soarelui și cern des Zăpada mieilor, spre dezamăgirea celor care au sperat că primăvara s-a înduplecat să vină și în „Mica Siberie” a României.

Vremea a întors foaia și, de la primăvara cu cer însorit și 23 de grade Celsius de acum 2-3 zile, a adus, duminică în zori, temperaturi la și sub limita înghețului și ninsori. Aerul rece și proaspăt le-a dat binețe și fiori matinalilor.

În Miercurea Ciuc este aversă puternică de ninsoare, ninge, de asemenea, la Joseni, la Toplița, la Borsec și în toată zona montană înaltă. La Bucin, de exemplu, stratul de zăpadă măsoară 31 de centimetri și minima a fost de minus 2 grade Celsius. În celelalte localități, temperaturile au coborât la zero grade în Miercurea Ciuc, la Joseni și Toplița, valori termice care vor rămâne la fel de scăzute pe parcursul întregii zile, pentru că se răcește. La noapte și mâine de dimineață ne așteptăm la brumă pe suprafețe extinse”, a declarat Cristina Blaga, meteorolog la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud – Sibiu.

Circulaţia rutieră pe drumurile din zonele înalte ale judeţului Harghita – DN 15 Toplița-Borsec, la vârful Creanga și DN 13B Praid-Gheorgheni, la vârful Bucin – se desfăşoară îngreunat din cauza vizibilității reduse pricinuită de ninsorile abundente. Zăpada nu s-a depus pe carosabil, dar șoselele sunt acoperite cu un stat de mâzgă, ce favorizează deraparea.

Drumarii sunt la datorie cu toate utilajele din dotare, împrăștiind peste 100 de tone de sare în cursul dimineții, iar polițiștii rutieri monitorizează traficul pe sectoarele de drum aflate la altitudini înalte. Ei recomandă conducătorilor auto să nu se deplaseze pe drumurile afectate de ninsori dacă nu au autovehiculele echipate corespunzător, să ruleze cu viteză redusă și să respecte indicațiile echipajelor Poliției Rutiere care se află în zonele cu potential ridicat de producerea accidentelor.

Turiștii care au poposit, la sfârșit de săptămână, la munte sunt încântați de peisajul hibernal, mai ales că la Băile Harghita se schiază în condiții foarte bune, pe un strat de zăpadă de peste 50 de centimetri.

Avem un strat de zăpadă pe pârtie de o jumătate de metru, ninge de astă-noapte și s-a depus și un stat nou de 10 centimetri. La noi nu s-a închis încă sezonul de schi, majoritatea pensiunilor sunt deschise și la sfârșitul săptămânii viitoare vrem să organizăm și un concurs de schi pentru veterani”, a spus Both Csaba, administratorul pârtiei „Csipike” din stațiunea Băile Harghita.

Se schiază, de asemenea, pe pârtiile de la Harghita Mădăraș, situate la 1.500-1.750 de metri altitudine.

Județul Hargita se află incidența unei atentionări cod galben de ninsori, cu depunere de stat consistent de zăpadă și vânt puternic în toată zona de munte, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, valabilă începând de la ora 8.00 și până la ora 20.00.

î

Daniela MEZEY