Episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, a dat de veste, în deschiderea Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, că anul viitor, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, în curtea Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureșului va fi ridicat un monument în cinstea românior care trăiesc în toate colțurile lumii. Numele lui va fi „Arborele românilor de pretutindeni”.

M-am gândit, împreună cu puținii colaboratori care simt românește în zonă, să implementăm o lucrare bine-plăcută lui Dumnezeu și neamului românesc”, a explicat PS Andrei Moldovan.
Înaltul ierarh a mai spus că ramurile arborelui vor reprezenta țările în care trăiesc români, „dacă este posibil cu cifre” obținute cu sprijinul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Avem foarte mulţi români plecaţi în diaspora sau cei din comunităţile istorice, care fac cinste ţărilor în care se află. De aceea, mănăstirea Izvoru Mureşului, fiind mama spirituală, leagănul neamului nostru românesc, îi aşteaptă pe toţi cu braţele deschise”, a subliniat episcopul Covanei și Harghitei.
La deschiderea ediției cu numărul XV a Universităţii de la Izvoru Mureşului au participat aproximativ 100 de persoane, din ţară şi din comunităţile româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, reprezentanți ai instituțiilor statului român, ai Ministerului de Externe, ai Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României, ai societății civile, precum și jurnalişti de la principalele instituţii mass-media din țară, dar şi din Republica Moldova, Ucraina, Italia și Serbia.
Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului se desfășoară sub înaltul patronaj al episcopului ortodox al Covasnei și Harghitei în perioada 13-18 august, la Complexul Sportiv Naţional Izvoru Mureşului și este organizată de Centrul Cultural Topliţa, împreună cu Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni din București şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, Institutului Cultural Român, în parteneriat cu Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”, Asociația „Răsăritul Românesc”, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, Primăria şi Consiliul Local Voşlăbeni, în cadrul unui proiect finanţat de Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afacerilor Externe.

Daniela MEZEY