Se asfaltează centura ocolitoare a municipiului Miercurea Ciuc

A început asfaltarea drumului de ocolire din nordul orașului, care va lega trei drumuri naţionale: DN 13 A Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc, drumul european E578, către zona e nord a județului şi DN 12 A spre Moldova. „Ocolitoarea” are o lungime de 3.050 de metri și municipalitatea preconizează finalizarea lucrărilor până la sfârșitu lunii noiembrie 2018, „în varianta cea mai optimistă”.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, a declarat, într-o conferință de presă, că centura ocolitoare internă a municipiului este „cea mai importantă investiţie din ultimii ani, finanţată integral din bugetul local” și reprezintă „o alternativă viabilă şi funcţională actualei soluţii care trece prin comuna Topliţa-Ciuc, deci prin zona rurală”.

Edilul a precizat că noul drum „de lăţimea unei şosele naţionale” a fost realizat din macadam în anii anteriori printr-o investiție de 4,2 milioane de lei, iar „faza a doua”, de turnare a straturilor de asfalt, contractată pentru 5,084 milioane de lei, a demarat la începutul acestei săptămâni. Pentru început s-a dat ordin de începere a lucrărilor pentru 3 zone din cele 4 care sunt contractate.

Ráduly a adăugat că în prezent sunt discuții cu privire la realizarea intersecției cu strada Rét, primăria optând pentru o intersecție în T, dat fiind faptul că în apropiere se află și trecerea peste calea ferată, în vreme ce Autoritatea Națională de Drumuri recomandă un sens giratoriu.

Potrivit primarului, „în varianta cea mai optimistă”, lurările ar urma să fie finalizate la sfârșitul lunii noiembrie 2018, după realizarea sensului giratoriu pe drumul european E578, menit să prevină riscul „foarte mare” de producere a accidentelor.

Intenția declarată a municipalității este să unească centura ocolitoare internă a municipiului cu strada Brașovului, pentru a descongestiona „semnificativ” circulația din interiorul orașului, „tot traficul care trece prin oraş şi nu are treabă în municipalitate” urmând să se desfășoare pe această cale.

Demersul este, însă, unul de durată; chiar dacă proiectul tehnic este finalizat, momentan se află în faza de exproprieri.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole