25 hectare de pășune împădurită mistuite de un incendiu

Un puternic incendiu a mistuit, vineri, aproximativ 25 de hectare de pășune împădurită aflată în apropierea municipiului Toplița, existând pericol de propagare la pădurea din apropiere, într-o zonă inaccesibilă autospecialelor cu apă. În prezent, focarele sunt localizate și pompierii militari și civili acționează pentru lichidarea acestora.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că incendiul a izbucnit în zona cunoscută sub numele de „Dealul Văii”. Potrivit sursei citate, alerta prin 112 a fost dată în jurul orei 14.30 și, potrivit sesizării, hectare întregi de pășune împădurită acoperită cu vegetație uscată și brazi din regenerare naturală ardeau cu flacără, în zona afectată existând o mulțime de focare.
Un prim echipaj de la Garda nr. 2 Toplița mobilizat la incendiu a fost nevoit să solicite o autospecială complexă de primă intervenție pentru a ajunge la perimetrul afectat, accesul către focarele aflate pe culmea unui deal, la aproximativ doi kilometri de drumul național 15, care leagă municipiul Toplița de stațiunea Borsec, fiind inaccesibil pentru autospecialele cu apă.
Militarilor li s-au alăturat pompierii civili de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Toplița și inițial s-a acționat cu mijloace de primă intervenție: lopeți, cazmale, racleți și măturoaie.
Din cauză că numărul focarelor creștea, în sprijin a fost trimis încă un echipaj de pompieri militari cu o camionetă cu bazin de o mie de litri de apă și cu o motopompă transportabilă. Incendiul a fost localizat în jurul orei 17.00.
„Incendiul a fost localizat, nu mai prezintă pericol de propagare, pentru că exista pericol de propagare la pădurea din apropiere. Sunt mai multe focare întinse pe această suprafață, dar colegii mei intervin pentru stingerea acestora”, a precizat reprezentanta ISU, Alina Ciobotariu.
Potrivit acesteia, cea mai probabilă cauză a incendiului este o flacără deschisă, pompierii fiind de părere că cineva a dat foc la pășune pentru a-și curăța terenul și nu a mai supravegheat focul, care s-a extins cu repeziciune.
Dacă se va impune, perimetrul incendiat va fi supravegheat după lichidare, existând riscul ca cioatele arse să se reaprindă.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole