4,5 milioane de lei pentru sprijinirea cultelor

Consiliul Județean Harghita finanțează cu 4,5 milioane de lei proiectele de sprijinire a cultelor depuse în acest an. Ele au în vedere, între altele, renovarea de biserici, montarea unor sisteme de încălzire, repararea de orgi și de ceasuri, precum și construirea sau renovarea de capele mortuare.

Într-un comunicat de presă dat publicității miercuri, Consiliul Județean Harghita menționează că în cadrul programului de sprijinire a cultelor în județ aferent anului 2017 au fost depuse 237 de proiecte, iar 149 au obținut finanțare, în valoarea totală de 4,5 milioane de lei.

Potrivit documentului, distribuirea sumelor „s-a făcut proporțional, în funcție de numărul enoriașilor”, jumătate din finanțare fiind acordată construirii și reabilitării spațiilor comunitare. Un rol foarte important îl are și reabilitarea bisericilor și a monumentelor, deoarece pe lângă rolul de conservare identitară, sunt și puncte de atracție turistică.

Prin proiectele câștigătoare vor fi reparate, renovate sau construite 50 de biserici, 35 de parohii, 29 de alte imobile bisericești, 14 capele mortuare, 10 sisteme de încălzire, 4 orgi și 2 clopote. De asemenea, vor fi pregătite 5 proiecte pentru modernizarea lăcașelor de cult.

Biserica romano-catolică a obținut finanțare pentru 60 de proiecte, cea reformată pentru 42, biserica unitariană a câștigat finanțare pentru 29 de proiecte, iar biserica ortodoxă pentru 18 proiecte.

Preşedintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a precizat că în următoarele zile se vor semna contractele de finanţare și și-a exprimat speanța că în toamna acestui an se va putea organiza un nou concurs de proiecte pentru sprijinirea cultelor.

Borboly Csaba a ținut să precizeze că „există o foarte bună colaborare cu bisericile din județ”, acestea având rol important în activitățile de formare a comunității.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole