Președintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, a declarat, sâmbătă, la Congresul Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) de la Odorheiu Secuiesc, că Ungaria „este deschisă faţă de România” şi doreşte reluarea relaţiilor dintre cele două state care, în ultimii cinci ani, au decurs „în condiţii de ger”.
„Ultimii cinci ani au decurs în ger, în condiţii de ger. Mă gândesc la relaţiile româno-ungare. În 2012 a picat guvernul Ungureanu şi de atunci durează aceste intemperii”, a susținut Nemeth Zsolt.
Vorbind despre deteriorarea relațiilor bilaterale care au dus la „înghețarea” acestora, oficialul ungar a amintit de „calvarul” părinților „hățuiți” ai elevilor care studiază la Colegiului Catolic de la Târgu Mureş, chestionați dacă vor să-şi dea copiii la o şcoală catolică, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o „limitare dură a libertăţii gândului şi a libertăţii confesionale”.
De asemenea, a făcut referire la anii 80, când „bibliile maghiare au fost transformate în hârtie igienică”, la recenta retragere a ordinului „Steaua României” episcopului László Tőkés, în prezent europarlamentar FIDESz, precum și la „calvarul prin care a trecut steagul secuiesc”, prețuind „solidaritarea din jurul acestui subiect”.
Președintele Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului Ungariei a apreciat că relațiile dintre România și Ungaria dau semne de îmbunătățire, că „gheaţa începe să se topească” după ce în România au fost luate „măsuri fără precedent în ultimii cinci ani”.
„Consider că acest lucru este o bucurie, este important acordul cu UDMR, care are beneficii. Este vorba de drepturile lingvistice de care pot beneficia maghiarii în sănătate, finanţarea de stat a teologiei catolice, sprijinul agricol, rezolvarea statutelor tuturor orfelinatelor de stat sau private, inclusiv cele ale fratelui Bőjte Csaba şi prezenta domnului Meleşcanu în Ungaria, care ne arată că gheața începe să se topească”, a spus Németh Zsolt.
În context, a punctat că „Ungaria este deschisă faţă de România şi doreşte redeschiderea relaţiilor comune”.
Oficialul de la Budapesta participă la cel de-al șaselea Congres al PPMT, care se desfășoară la Odorheiu Secuiesc și la care participă peste 150 de delegaţi.
La reuniunea reprezentanților popularilor maghiari din Transilvania sunt prezenți și oaspeți din străinătate, între care Jill Evans (Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană) – europrlamentar din partea Regatului Unit, cunoscută militantă pentru autonomie și independență, Sári József de la Partidul Maghiarilor din Ucraina, Krivánszky Miklós din Slovacia și parlamentari din Ungaria.
Pe ordinea de zi a Congresului figurează modificări la statutul formaţiunii şi alegerea noii conduceri a PPMT.
Daniela MEZEY