Senatorul UDMR Tánczos Barna, a afirmat, joi, într-o conferință de presă la Miercurea Ciuc, că Ministerul de Externe ar fi desfășurat activități de lobby îndreptate împotriva Congresului Uniunii Federative a Naţionalităţilor Europene (FUEN), care se desfășoară zilele acestea la Cluj-Napoca. Principalul punct al agendei congresului este strângerea unui milion de semnături din toată Europa, pentru Inițiativa Cetățenească Minority SafePack, iniţiată de UDMR, Partidul Popular din Tirolul de Sud şi Tineretul Naţionalităţilor Europene, care cere și impune Uniunii Europene o legislație unitară cu privire la minoritățile naționale.
„Congresul FUEN este un eveniment extrem de important, un succes al UDMR, un succes al unei inițiative în care nu a crezut, în afară de noi, nimeni, care se va termina, sunt convins, cu strângerea celor un milion de semnături pentru Inițiativa Cetățenească și cred că un asemenea eveniment ar trebui apreciat inclusiv de Ministerul de Externe și nu sunt bine-venite acele activități de lobby care au fost îndreptate în ultimele zile împotriva acestui Congres, activități și afirmații care dăunează unei asemenea initiative”, a spus Tánczos Barna.
Senatorul a susținut că Ministerul de Externe și UDMR ar putea deveni parteneri în Inițiativa Cetățenească și a opinat că România ar trebui să susțină „cu toate resursele” Minority SafePack dacă „într-adevăr este stat model” în materie de protecţie a drepturilor minorităţilor.
„Credem sincer că am putea fi parteneri într-adevăr, dacă cei care afirmă, cred cu sinceritate că România este un stat modern în ceea ce privește drepturile minorităților naționale și sper că în viitor inclusiv Ministerul de Externe și reprezentanții Ministerului de Externe vor fi partenerii noștri în această inițiativă care vizează o activitate legislativă la nivel european în domeniul drepturilor minorităților naționale. Vor fi prezente, practic, toate minoritățile naționale din Europa și faptul că această inițiativă se bucură de un asemenea sprijin, demonstrează faptul că ar trebui să fie susținută inclusiv de România cu toate resursele și dacă într-adevăr este stat model România, are inclusiv Ministerul de Externe prilejul de a demonstra acest lucru la un asemenea congres”, a conchis Tánczos Barna.
Despre însemnătatea Congresului FUEN a vorbit și deputatul Korodi Attila, liderul Grupului UDMR din Camera Deputaților. Acesta a precizat că la Congres sunt prezenți delegați din 32 de țări, care reprezintă 60 de milioane de cetățeni membri ai comunităților etnice minoritare.
„Clujul este capitala europeană, la ora actuală, pentru minoritățile entice. La Cluj este prezent si comisarul european Navracsics Tibor, responsabil pentru educație, cultură, tineret și sport, care duce mesajul Comisiei Europene, sunt prezenți oameni politici și reprezentanți ai comunităților entice din Europa. Ne bucurăm că UDMR a reușit să aducă Congresul în România, arătând că suntem cea mai mare comunitate etnică din Uniunea Europeană dintr-o țară, cu 1,2 milioane de membri ai comunității”, a menționat Korodi Attila.
El a subliniat că la Bonțida se va lansa strângerea unui milion de semnături din cel puțin șapte țări din Europa, pentru Inițiativa Cetățenească Minority SafePack, considerată cel mai important proiect politic al FUEN și care are scopul „de a cere și de a impune Uniunii Europene o legislație unitară cu privire la minoritățile naționale în câteva domenii cheie: educația, cultura, mass-media și dezvoltarea regională”.
Deputatul Korodi Attila și-a exprimat speranța că din România vor fi strânse 250.000 de semnături din partea comunității maghiare și altor minorități entice.
Cel de-al 62-lea Congres al FUEN a debutat, miercuri, la Cluj-Napoca. Printre temele centrale ale lucrărilor Congresului se află dreptul de folosire a limbii materne, protecția moștenirii culturale a minorităților naționale, vor fi dezbateri pe tema contribuţiei minorităţilor naţionale autohtone la patrimoniul cultural european, a practicii şi provocărilor autonomiilor culturale-naţionale în Europa Centrală şi de Est, iar vineri, în cadrul unui eveniment festiv organizat la Castelul Bánffy din Bonţida, va fi lansată oficial campania de strângere a semnăturilor de susţinere pentru Inițiativa Cetățenească Minority SafePack. Potrivit liderului UDMR, Kelemen Hunor, în decurs de un an trebuie adunate un milion de semnături din cel puţin şapte state membre ale UE, pentru sprijinirea Iniţiativei Cetăţeneşti.
Lucrările Congresului se vor încheia sâmbătă cu şedinţa adunării generale a FUEN.
Daniela MEZEY