12 elevi din Harghita la faza națională a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”

Sărbătoarea portului, cântecului, dansului popular românesc și a meșteșugurilor traiționale a marcat penultima zi a lui Florar în Miercurea Ciuc. La finalul ediției a XXII, Olimpiada Judedețeană „Meşteşuguri artistice tradiţionale” s-a transformat în spectacol.

Evenimentul artistic a fost precedat de o rugăciune comună. La îndemnul episcopului ortodox al Covasnei și Harghitei, PS Andrei Moldovan, zeci de copii cu mânuțele împreunate în dreptul inimii, părinții, dascălii, coordonaorii lor la fel de smeriți, fețe bisericești și reprezentanți ai autoritățior au rostit, într-un glas „Tatăl Nostru”, după obiceiul păstrat din vechime.
PS Andrei i-a felicitat pe elevi, i-a binecuvântat și le-a mulțumit pentru creațiile născute din harul lor.
Sunteți cei mai frumoși români din această parte de țară, pentru că frățiile voastre sunteți viitorul de mâine. Binecuvântare și prețuire și să știti că din partea mea toți aveți premiul întâi”, a rostit episcopul Covasnei și Harghitei.
93 de elevi de la nouă școli din Miercurea Ciuc au participat la ateliere de meșteșuguri tradiționale, de cântec și dans popular și au creat 137 de mici opere de artă.
Impresionat de „miracolele” migălite de copiii care pictează icoane pe sticlă sau pe lemn, încondeiază ouă după modele din moși-strămoși ori brodează râuri și flori pe ia atât de dragă sufletului românului, prefectul județului Harghita, Adrian-Jean Andrei a afirmat:
De fiecare dată când discutăm despre ceea ce înseamnă tradiție, despre ceea ce înseamnă obiceiuri, despre ceea ce înseamnă meșteșugul românesc, mă înceracă aceeași emoție. Noi suntem altfel aici, pentru noi simbolurile naționale și ia românească au altă semnificație, mai puternică”.
Și asta pentru că în Harghita românii sunt numeric minoritari, reprezentând 14 la sută din populația județului și își dau silința să-și păstreze identitatea. Și cine ar putea-o perpetua mai bine decât copiii, care la rândul lor își vor învăța pruncii să-și respecte și să-și iubească sorgintea.
La finalul actalei ediții a Olimpiadei județene, 45 de elevi au susținut un spectacol la Centrul Cultural „Miron Cristea”. Și-au încânat publicul cu dansuri, cântece și poezii, cu scenete și au smuls zâmbete, hohote de râs și ropote de aplauze.
Olimpiada Județeană a gazduit și finalitatea altor proiecte, desfășurate de către Asociația social-educativă „Andrei Șaguna” din Miercurea Ciuc, în parteneriat și cu cofinanțarea Municipalității.
Cele 4 proiecte, derulate în premieră, sunt „Micul grafician”- un curs de inițiere în arta picturii, desenului și graficii, „Copilărie, joc și bucurie ” – cursuri de dansuri populare, care s-au regăsit în spectacolul prezentat cu ocazia finalizării olimpiadei, proiectul „Împletim cultură și tradiție” și cursul de pictură „Picătură și culoare, picuri de cer”.
Sunt bine-venite și unice în același timp, pentru că noi chiar ne dorim și chiar facem ceva pentru copiii noștri. Încercăm astfel să aducem la rangul cuvenit portul și obiceiurile noastre strămoșești tradiționale, încercăm să ne îndeletnicim să inițiem copiii și să-i formăm în această artă frumoasă, chiar și a cusutului iei tradiționale, a purtării ei, a aducerii aminte a folclorului românesc, a cântecului popular, a dansului popular și este benefică și foarte importantă. Suntem printre puținele locuri din aceste zone unde se desfășoară astfel de momente și evenimente”, detalia părintele Cristian Cristinoi, președintele Asociației social-educative „Andrei Șaguna” din Miercurea Ciuc și consilier social al Episcopiei ortodoxe a Covasnei și Harghitei.
Că astfel de evenimente sunt îndelung așteptate o dovedește interesul în creștere al celor care se îndreaptă spre îndeletnicirile tradiționale și implicit sporirea numărului coordonatorilor lor.
Anul acesta avem 15 coordonatori de activități în cadrul Centrului Cultural Miron Cristea, dar se constată și o creștere a calității activităților. În afară de secțiunile pomenite, se desfășoară și altele: sculptură, dans modern, dans de societate și multe altele”, susține părintele consilier Cristian.
În urmă cu câteva zile, juriul Olimpiadei județene „Meşteşuguri artistice tradiţionale” și-a desemnat câștigătorii. Anul acesta, din Harghita vor participa la faza națională a olimpiadei Nechita Dorina și Olaru Vasilica, ambele eleve în clasa a XI-a la Colegiul Național „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc , prima la secțiunea icoane pe lemn, iar cea de-a doua la cusături tradiționale și tot la pictura de icoane, dar pe sticlă, vor concura elevii Dobrean Aurel Dan din clasa a X-a la Liceul din Subcetate, Cosău Nidia Iustina, elevă în clasa a VI-a la Scoala gimnazială Tulgheș, Ungureanu Raluca de la Școla gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea Ciuc și Tepeș-Ciucanu Sonia, elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic „Sf. Nicolae” din Gheorgheni.
Faza natională a Olimpiadei se va desfășura în perioda 25-30 iulie, la Sibiu și, potrivit regulamentului impus de organzatori, concurenții trebuie să fie îmbrăcați exclusiv în costum popular, reprezentând portul specific satului sau zonei de rezidență.
Temele pentru pictura de icoane pe sticlă sunt, în acest an, „Maica Domnului cu pruncul Iisus Hristos” sau „Sfântul Mare Mucenic Haralambie”, iar pentru secțiunea pictură de icoane pe lemn sunt „Schimbarea la față”, „Maica Domnului” sau „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.
Participanții la olimpiada națională nu vor prezenta creații anterioare, vor lucra doar în tabără de la Sibiu, timp de o săptămână, și cele mai reușite lucrări vor fi premiate.
Împreună cu cei șase câștigători de la secția română a Olimpiadei județene „Meşteşuguri artistice tradiţionale” vor pleca la Sibiu și primii șase clasați la olimpiada similară organizată la Odorheiu Secuiesc pentru secția maghiară.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar au afirmat că județului Harghita i s-au alocat în acest an cele mai multe locuri din țară – 12: șase pentru secția română și tot atâtea pentru secția maghiară -, față de 2, 3 sau 4 locuri atribuite altor județe.
Aici sunt foarte mulți copii care practică meșteșugurile. Am încercat să trimitem copii din toate zonele județului, și din mediul rural și din mediul urban. Vor pleca din Tulgheș din Subcetate, din Gheorgheni, din Miercurea Ciuc, de la nivel gimnazial și de la nivel liceal, să benefieze cât mai mulți, din cât mai multe locuri, de această oportunitate”, a precizat inspectorul școlar Lucica Erdei.
Anul trecut, tinerii din Harghita au obținut la faza națională un premiu întâi – Istrate Teodora la secțiunea încondeiat ouă, un premiu II – Dobrean Andreea la pictură pe sticlă și cinci premii III – Nechita Dorina, Ionaș Andreea, Nan Daria și Apreotesei Lucian la pictura de icoane pe sticlă, iar Pârvu Maria la secțiunea încondeiat ouă.
Păstrând tradiţia, lucrările elevilor participanți la olimpiada județeană fac obiectul unei expoziții deschisă la Muzeul „Oltului şi Mureşului Superior” și vor fi premiate.
Cea de-a XXII-a ediție a Olimpiadei Județene „Meșteșuguri artistice și tradiționale”, eveniment găzduit de Centrul cultural „Miron Cristea” și de Muzeul „Oltului și Mureșului Sperior” din Miercurea Ciuc, a fost posibilă printr-un parteneriat al Episcopiei ortodoxe a Covasnei și Harghitei cu Inspectoratul Școlar Județean Harghita și, în premieră, cu Primăria Miercurea Ciuc, beneficiind și de suportul Prefecturii Harghita.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
î
î
î
î

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole