Untul de Cristuru Secuiesc și pâinea cu cartofi din Harghita ar putea obține certificarea la nivel european

Ionuţ George Diaconeasa, consilierul ministrului Agriculturii, aflat în Harghita, a afirmat că untul de Cristuru Secuiesc și pâinea cu cartofi din Harghita ar putea obține certificarea la nivel european, datorită calităților deosebite și gustului lor, aceste produse fiind „recunoscute inclusiv pe pieţele din Bucureşti”.

Ionuţ George Diaconeasa susține că potenţialul gastronomic al județului Harghita este cunoscut „demult” la Ministerul Agriculturii, reprezentanții instuției centrale afirmând, în urma vizitelor, că formele de asociere funcționează cu succes în acest județ, fac performanţă, iar produsele locale au succes şi oferă o calitatea care le recomandă pentru etichetarea lor la nivel european.
Cu siguranţă vom identifica şi vom promova din judeţul Harghita cel puţin unul sau două produse. Un procesator de lactate are un potenţial mare, untul de Cristuru Secuiesc are tradiţie, are renume local, îl recomandă foarte mult calitatea, faptul că ei nu fac rabat sub nicio formă de la calitate, ţin foarte mult la imaginea produsului, sunt prezenţi la evenimente, îl promovează. Am mai identificat, de asemenea, pâinea cu cartofi care, la fel, este un produs recunoscut inclusiv pe pieţele din Bucureşti. Ne-am dori foarte mult să fie prezenţi producătorii din Harghita pe pieţele din Bucureşti şi din oraşele mari din sudul ţării, sunt produse foarte apreciate, au căutare şi le recomand tuturor să vină către pieţele din toată ţara”, a declarat consilierul ministrului Agriculturii.
Acesta a precizat că întâlnirea de la Miercurea Ciuc face parte dintr-o amplă campanie de informare cu privire la certificarea produselor la nivel european, derulată la nivel naţional, conducerea ministerului Agriculturii dorind creşterea numărului produselor care aplică la sistemele de calitate şi certificarea lor conform normelor Comisiei Europene.
În prezent avem doar patru produse certificate conform sistemelor de calitate. Ne-am propus, într-un ritm susţinut, cu astfel de acţiuni, să mărim numărul lor la nivel naţional”, a spus Ionuţ George Diaconeasa.
Întrebat de ce numărul acestora este atât de mic, consilierul a afirmat că nu ştie „în ce măsură până acum a fost o prioritate la nivel naţional mărirea numărului de produse”, dar că acum „cu siguranţă este una din priorităţi”.
Domnul ministru a desemnat o echipă, pe care o conduc la nivel naţional, special pentru creşterea numărului de produse certificate la nivel european şi produse tradiţionale. Motivele pentru care nu s-a reuşit până acum: constat că lumea nu este informată, asta e principala cauză pentru care nu s-a aplicat până acum. Odată ce lumea află condiţiile de constituire a grupului aplicant şi a întocmirii caietului de sarcini, realizează că nu este o procedură complicată, i-aş spune mai degrabă complexă, dar cu răbdare vor reuşi”, a explicat consilierul Diaconeasa.
El a vorbi și despre beneficiile certificării produselor la nivel european, care oferă, pe lângă protecţia denumirii acestora, „confortul” certificării calităţii.
Consumatorul ştie că acel produs este unul de calitate, fără doar şi poate, pentru că este supus unor controale foarte, foarte stricte. Consumatorul ştie că acel produs se face exclusiv în acea zonă. Deci, oferă beneficii atât consumatorului cât şi producătorului. Producătorul are imense beneficii pentru deschiderea de noi pieţe, atât în ţară cât şi în Uniunea Europeană” a conchis Ionuţ George Diaconeasa.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole