Reprezentanții românilor din comunitățile istorice reproșează autorităților române lipsa de consecvență şi de constanță în rezolvarea problemelor lor. Supuși continuu și cu obstinație unui proces de deznaționalizare, fără o intervenție fermă din partea statului, românii din Serbia și din Bulgaria riscă să-și piardă identitatea națională și să fie asimilați.
Este greu să fii român în Timocul Sârbesc! Cu obidă în glas, reprezentanții lor spun că acolo situația este „foarte gravă”.
„Suntem minoritatea care nu are limba română în şcoală, avem mari probleme cu construirea bisericilor în Timoc, nu avem mass-media în limba română şi statul sârb nu finanţează activităţile culturale ale românilor din Serbia de Răsărit”, spune dr. Predrag Balaşevici, președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia.
Mai spune că nici autoritățile din România nu au făcut nimic pentru respectarea drepturilor românilor din Serbia, deși la toate întâlnirile se vorbește despre strategia României față de comunitățile istorice și de respectarea drepturilor românilor din jurul frontierelor.
„În Serbia, suntem singura minoritate care nu avem drepturi elementare. Noi, fără un sprijin politic din partea României în dialogul direct cu Belgradul, unde aşteptăm nişte rezultate concrete, noi singuri nu putem să ne descurcăm, dar asta nu înseamnă că nu vom continua lupta. Dar este foarte, foarte greu să ne menţinem limba română, ne vom pierde, pentru că tinerii pleacă din sate, se duc în oraşe, se duc în afara Serbiei, intră pe Internet, ei vor să înveţe o limbă pe care pot să o folosească nu doar acasă, în familie, dar şi în afara familiei, a ţării”, continuă Predrag Balașevici.
Sprijiniți „doar puțin de la București”, prin Institutul Cultural Român şi Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, în Timoc trăiesc aproximativ 300.000 de români care nu beneficiază de drepturi fundamentale, nu au şcoli şi nici presă în limba română şi nu au dreptul de a-şi construi nici măcar biserici, unde să se roage Bunului Dumnezeu în limba strămoșească.
Daniel Magdu, preşedintele Comunităţii Românilor din Serbia, povestește despre situaţia românilor din Voivodina. Din 100.000 de români înregistrați după primul Război Mondial, au mai rămas acum doar 30.000, care, pe lângă faptul că dispar biologic, se pierd şi etnic în absența unei strategii sustenabile și coerente a statului român faţă de cetățenii săi din provincia sârbească, altminteri autonomă.
Au dreptul la școli, dar nu au capacitatea să-și valorifice acest drept, li s-a recunoscut dreptul la religie, dar bisericile nu se umplu duminica, au presă în limba română, dar este „maxim cenzurată”. Comunitatea românească din Serbia nu mai are sediu, își finanțază singură activitățile, cum ştie şi cum pote mai bine, deși, declarativ, este partener al statului român.
„Românii din Voivodina se confruntă cu scăderea numărului de elevi care frecventează şcoli în limba română, din cauză că nu există o strategie sustenabilă şi coerentă a statului român faţă de românii din Voivodina. Avem nevoie de presă liberă şi necenzurată, încă nu este rezolvată problema retrocedării bunurilor colective ale comunităţii româneşti din Serbia, confiscate după al Doilea Război Mondial. Vedem că Ministerul Românilor de Pretutindeni nu are o acţiune clară, trec miniştri, secretari de stat, iar sistemul greoi de finanţare a proiectelor rămâne neschimbat.(…) Dacă aşa se va continua, până în 2050 nu vor mai fi români în Banatul Sârbesc. Vom disăprea, vom fi doar o amintire, după ce am existat secole în acele părţi”, relatează Daniel Magdu.
Situaţia comunității românești este foarte gravă şi în Bulgaria. Răspunzător de ea, susțin ananliștii politici, ar fi tot statul român, „care de foarte multe ori subordonează interesul legat de comunitatea românească din afara graniţelor, intereselor economice pe care le are cu statele”.
Ivo Gheorghiev, reprezentantul românilor din Bulgaria, își spune păsul, drama pe care o trăiește, ca toți românii de acolo: „Statul român, prin funcţionarii lui, este neputincios să sprijine românii în zonele unde sunt minoritari”, din cauza „neînţelegrii şi necunoaşterii problemelor pe care le au românii din afara graniţelor”.
„Strategia privind românii din Bulgaria are doar o pagină şi s-a făcut fără consultarea noastră. Lucrurile se agravează, au devenit insuportabile. (…) Cu greu am deschis o clasă în limba română într-o şcoală de stat şi vor să o închidă şi pe aceea. Suntem lăsaţi de izbelişte. Unde sunt proiectele noastre pentru clase pilot de limba română? (…) Noi suntem de vină că ne-am născut acolo şi suntem iubitori de neam sau cei care nu vor să cunoască şi să înţeleagă problema din profunzime?”, se întreabă, retoric, reprezentantul românilor din Bulgaria.
Nu s-a sfiit să vorbească despre procesul de asimilare la care sunt supuși românii într-o țară membră a Uniunii Europene, unde nu au școli, nu au presă și nici parte de slujbe religioase în limba maternă. A înfierat deopotrivă „lipsa de bunăvoinţă” a statului bulgar față de cetățenii românii loiali și despre „dezinteresul statului roman”. În urmă cu câteva luni, a cerut azil politic în România, denunțând, în memorial adresat Președintelui, presiunile și procesele puse la cale de securitatea bulgară împotriva sa pentru a-l face să renunțe la „apărarea identității românești a românilor din Bulgaria”.
„Mă tem să mă întorc în Bulgaria acum, pentru că nu este normal într-o ţară europeană să fie torturate nişte persoane care doresc să-şi păstreze identitatea, cultura şi limba. Avem o singură problemă, să oprim procesul de asimilare. (…) Neamul românesc din Bulgaria aproape a dispăsut şi dacă acum 20 ani copiii noştri vorbeau în limba română, acum vorbesc bulgăreşte şi paradoxul e că nu se mai înţeleg bunicul cu nepotul”, susține Ivo Gheorghiev .
Preşedintele Comisiei pentru românii din afara graniţelor în Camera Deputaţilor, Constantin Codreanu, declară că statul român trebuie să aplice principiul reciprocității în relația cu statele pe teritoriul cărora trăiesc comunități de români.
„Statul român trebuie să înţeleagă să aplice principiul reciprocităţii atunci când interacţionează cu Serbia, dar şi cu alte state în care avem comunităţi de români, pentru că în România toate comunităţile înrudite cu statele respective beneficiază de drepturi, de reprezentare parlamentară, iar în statele respective românii au parte doar de politici asimilaţioniste. În acelaţşi timp, este foarte important să existe o viziune specială în acest caz, o viziune nu care a mai fost aplicată până acum şi anume să identifice câte un partener în fiecare din acest state, cu care să colaboreze, pe care să-l întreţină, în sensul bun al cuvîntului, financiar şi pe care să-l ajute şi din punct de vedere politic”, consideră deputatul PMP.
Codreanu susține că Ministerul Românilor de Pretutindeni trebuie să reprezinte mai mult decât „o simplă casierie” care să împartă bani celor care vin cu proiecte și a criticat din nou bugetul alocat instituției, pe care l-a catalogat „unul ridicol de-a dreptul”.
Și preşedintele Comisiei pentru românii din afara graniţelor în Senatul României, Viorel Badea, constată că interesul statului român pentru cetățenii săi de peste granițe „scade în mod alarmant”, iar „lucrurile se înrăutăţesc”, în aceste condiții impumându-se „o altă viziune” și instituţii cu oameni educaţi în acest sens.
Astfel de mesaje ar avea, cu siguranță, mai multă greutate dacă ar fi spuse, răspicat, de la tribuna Parlamentului, pentru a fi mai bine auzite de cei care au în atribuții întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor României, păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Tema celei de-a XV-a ediții a Universității de Vară la Izvoru Mureșului, ce se desfășoară în perioada 13-18 august la Complexul Sportiv Naţional din localitate, este „De la prima unire la Marea Unire. România şi românii de pretutindeni, încotro?”.
Daniela MEZEY
