Un bărbat în vârsă de 43 de ani, din satul Leliceni, județul Harghita, atacat și mușcat de un urs în urmă cu trei zile, a fost supus, luni seara, unei intervenții chirurgicale complexe, mulțumită căreia este încă în viață.
Bărbatul a fost adus la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea Ciuc după ce au apărut complicații, fiind internat imediat la Secție de Chirurgie și pregătit pentru operație.
El le-a povestit medicilor că de mulți ani cutreieră pădurile și sâmbătă a plecat, ca de obicei, să culeagă „ciuperci, alune sau orice” găsea. Era într-o zonă reîmpădurita când, pe neașteptate a fost atacat de urs. „Am avut noroc cu spray-ul cu gaz, deși atacul a fost fulgerător”, a relatat pacientul. A suferit mai multe răni mușcate în zona brațului, la nivelul axilei drepte, în zona subclaviculară, până la gât. De atunci, au apărut complicații în evoluția rănilor.
Medicii specialiști de la SJU au constatat că bolnavul „prezenta o situatie anatomică și lezională foarte gravă, suferind distrucții semnificative.
„A suferit mai multe plăgi mușcate la nivelul centurii scapulare, la nivelul axilei drepte și la nivelul regiunii supraclavizuare drepte, până la gât, cu afectarea mediastinului superior – spaţiul dintre cei doi plămâni -, care era inflitrat de sânge şi de aer. Evoluția a fost spre complicație, motiv pentru care s-a intervenit în echipă – chirurgie toracică, chirurge generală -, s-au făcut rezecții de musculatură, rezecții nervoase și rezecții vasculare. A fost o operație complexă, care a durat în jur de două ore și jumătate”, a declarat, la finalul intervenției chirurgicale, medicul specialist în chirurgie toracită, Adrian Dobrică, şeful blocului operator din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență din Miercurea Ciuc.
Potrivit doctorului Adrian Dobrică, starea pacientului este stabilă, ușor ameliorată, medicul precizând că bolnavul este ținut sub observație, fiindcă evoluția din următoarele zile este hotărâtoare.
Bărbatul din Leliceni este a noua persoană din Harghita atacată și rănită de urs, care ajunge la spital în acest an.
După ce au ieșit din hibernare, urșii au atacat și ucis zeci de vite pe izlazurile din localitățile județului, au distrus stupine și au făcut pagube în culturile agricole.
La Băile Tuşnad, au fost relocate mai multe exemplare care obișnuiau să coboare seară de seară, chiar și ziua în staţiune şi provocau neplăceri localnicilor şi turiştilor.
Peste 500 de persoane din Harghita, Covasna și Mureș – președinți de consilii județene, reprezentanți ai asociațiilor de vânătoare, ai composesoratelor și ai crescătorilor de animale, au protestat, la începutul lunii iulie, la București, cerând ministrului Mediului să emită ordinul de derogare pentru împuşcarea urşilor periculoși, care au omorât zeci de animale și au atacat oameni, punându-le viețile în pericol.
Luni, Consiliul Județean Harghita a adoptat o hotărâre de principiu în vederea sesizării Avocatului Poporului și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu privire la situațiile create în urma numeroaselor atacuri și daune provocate de urși în județul Harghita și în regiune.
„Ursul face pagube și în județul Harghita, nu numai la Teleorman. Este știut faptul că există o suprapopulare în cadrul speciei urs, iar demersurile noastre sunt în continuare susținute în ceea ce privește aplicarea legii și găsirea de soluții în vederea protejării vieții și proprietății oamenilor. (…) Protejăm urșii, însă lipsa prevenției și stoparea intervențiilor au condus la această situație: până la momentul de față sunt înregistrate mai multe victime omenești, decât s-au înregistrat pe parcursul întregului an 2016”, a arătat președintele CJ Harghita, Borboly Csaba.
Daniela MEZEY