Angajații APIA din Harghita au protestat, nemulţumiţi de scăderea salariilor lor de la 1 ianuarie 2018

La ora 9,00, aproximativ 93 la sută dintre angajații APIA în Harghita au întrerupt lucrul, pentru 3 ore. Zeci dintre ei au ieșit în fața sediilor din Miercurea Ciuc și din județ și au protestat spontan, nemulțumiți de noua grilă de salarizare, afirmând că vor pierde sume considerabile la salarii în urma transferului de contribuţii de la angajator la angajat. De asemenea, au solicitat tratament egal cu cei din aparatul central.

În Miercurea Ciuc, angajații APIA au ieșit în fața sediului instituției cu pancarte inscripționate cu mesaje adresate deopotrivă colegilor lor și guvernanților: „Nu vă lăsaţi manipulaţi”, „Salarii egale pentru toţi”, „Răspunderea plăţilor este la noi! Salariile sunt la Bucureşti”.

Facem această mişcare de protest în semn de solidaritate cu toţi colegii de la aparatul din teritoriu al APIA şi aşa ne exprimăm nemulţumirea faţă de scăderea salariilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, colegii sindicalişti, cei din sindicatul reprezentativ, au făcut o solicitare către conducerea APIA şi a ministerului pentru egalizarea salariilor din teritoriu cu salariile din aparatul central. În acest sens, solicităm să nu ni le scadă în niciun fel, pentru că avem foarte mult de lucru, controale – la nivelul judeţului Harghita avem un eşantion de control foarte mare, vreo 20-25.000 de hectare de controlat, deci încărcătura pe consilieri este destul de mare şi considerăm că în niciun caz nu se justifică scăderea salariilor”, a declarat presei  Lázár István, reprezentant al angajaţilor în Comisia Paritară a APIA Harghita.

Potrivit acestuia, simulările efectuate în alte județe evidențiază că, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a salarizării şi a modificărilor la codul fiscal, majoritatea angajaților APIA vor avea salarii mai mici cu sume cuprinse între „600 lei şi, în cazul postului de conducere, şi cu peste 2800 lei”.

La ora 12,00,  protestele spontane s-au încheiat, iar activitatea a fost reluată. APIA Harghita are 82 de salariaţi, dintre care 76 au semnat adeziunea de participare la protest și au întrerupt activitatea.

Daniela MEZEY

 

Recomandari

Alte Articole