Deputatul Eugen Tomac, prezent la deschiderea celei de-a XV-a ediții a Universității de Vară de la Izvoru Mureșului, a atenționat statul român să își îndeplinească atribuțiile care-i revin prin lege, între acestea și „obligația să susțină românii de pretutindeni”.
Liderul deputaţilor Partidului Mișcarea Populară (PMP) a declarat că este nevoie de „acțiune fermă” în ceea ce privește păstrarea culturii, acuzând statul român că „ori nu cunoaște, ori nu susține” inițiativele românilor din jurul frontierelor și din Balcani, care nu sunt susținuți pentru a-și proteja specificul românesc din zonele pe care le reprezintă.
„Îmi voi schimba complet abordarea și voi fi extrem de insistent, cu solicitări ferme și punctuale către Guvern, astfel încât lucrurile care țin de demnitatea statului român să fie puse în aplicare, pentru că avem și legislație, există și buget”, a susținut Eugen Tomac.
În context, el a făcut apel la dialog între toate forţele politice, pentru rezolvarea problemelor comunităţilor românilor din afara granițelor țării, care sunt supuși unui proces neîntrerupt de deznaţionalizare.
„Vin la Universitatea de Vară de 15 ani şi îmi dau seama că statul român nu este bine coordonat în ceea ce priveşte protejarea intereselor româneşti în vecinătate. În drum spre Izvoru Mureşului l-am sunat pe primul ministru şi am discutat despre ce este de făcut, pentru că eu cred că este nevoie de dialog între toate forţele politice pentru a înţelege cât mai bine realităţile din aceste comunităţi, pentru că discutăm despre români care sunt deznaţionalizaţi. Şi cred că este bine ca modelul românesc în ceea ce priveşte protejarea minorităţilor să fie implementat cu succes şi în aceste state, fie că vorbim de Ucraina, Serbia şi nu numai”, a precizat Eugen Tomac.
Preşedintele executiv al PMP a afirmat că statul i-a abandonat pe profesorii de română care „ţin vie flacăra românităţii” în afara țării, acolo unde limba română este „cu greu acceptată”,iar cuvântul „român” este prigonit.
„Este profund îngrijorător ceea ce se întâmplă, pentru că statul român, practic, în ultimii ani a abandonat relația cu cei care țin vie flacăra românității și aici mă refer la profesorii de limba română (…), pentru că este foarte greu să încurajezi tinerii de astăzi să mai vină la facultate, în țară, la Litere și să se întoarcă în diferite localități din Republica Moldova sau din alte state din vecinătate, unde limba română cu greu este acceptată. Statul român trebuie să compenseze acest segment, pentru că dacă ne uităm numai spre regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vom constata că de la an la an numărul copiilor care studiază în școli cu predare în limba română scade semnificativ; dacă la Tiraspol aveau peste o mie de elevi, la ora actuală mai sunt câteva sute. Îmi dau seama ce dificil este să îți trimiți copiii într-o școală în limba română într-o zonă unde cuvântul român este prigonit. Avem nevoie de o legislație prin care să protejăm limba română”, a continuat Tomac.
În opinia deputatului PMP, este nevoie de o implicare „mult mai aplicată și coordonată” a statului în ceea ce priveşte protejarea minorităţilor româneşti de peste hotare.
„Cred că este nevoie de o implicare mult mai aplicată a statului şi o coordonare mult mai eficientă a tuturor instituţiilor, fie că ne referim la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sau Ministerul Educaţiei, pentru că avem peste 2.000 de instituţii de învăţământ cu predare în limba română peste hotare, dar de relaţia cu ei nu se ocupă nimeni. De asemenea, cred că în ceea ce priveşte protejarea acestor minorităţi româneşti de peste hotare e bine să aplicăm politica reciprocităţii: facem un centru cultural pentru ucrainenii din România, obligatoriu trebuie să se înfiinţeze unul şi pentru românii din Ucraina. Deci cred că a sosit momentul să gândim mult mai pragmatic şi mai aplicat în această direcţie”, a conchis președintele executiv al PMP.
Daniela MEZEY