Îmbrăcați în straiele strămoșilor, românii din Miercurea Ciuc au sărbătorit Ziua Iei. Grație unui proiect derulat de oameni sufletiști, care și-au propus să readucă portul popular românesc la prețuirea de altădată, românii celebrează această zi îmbracând costumele bunicilor sau cămăși tradiționale pe care și le-au cusut chiar ei.
Pentru al treilea an, consecutiv, zeci de români din Miercurea Ciuc au sărbătorit ia și portul popular românesc, în cadrul proiectului „Ia românească ne inspiră”, derulat de Asociația de Siguranță Comunitară și Antidrog – filiala Harghita și finanțat de municipalitate.
În urmă cu trei ani s-au organizat primele șezători, unde femeile aveau să învețe arta cusutului în puncte, modelele tradiționale și să-și brodeze propriile cămăși, sub îndrumarea tinerei și entuziastei Alexandra Țifrea.
Alexandra a crescut vâzându-și bunicul, fost învățător în Voșlăbeni, brodând cămăși populare și învățând tinerele să coasă motivele tradiționale pe care femeile de altă dată le brodau pe ii, pe cămăși, pe poale și pe cătrințe. De la el a învățat să respecte portul popular și în memoria lui s-a angajat să-i ducă strădania mai departe.
Săptămână de săptămână, membrele grupului „Șezătoare Miercurea Ciuc” s-au întâlnit la Centrul Cultural „Miron Cristea” și au reînviat obiceiurile străvechi ale românilor, lăsând urmașilor moștenirea străbunilor.
„Așa lucrurile vor merge mai departe și tradiția iei va fi păstrată. Inedit este că acum avem în proiect și fete care nu sunt de naționalitate română, dar iubesc portul popular românesc, iubesc ia românească și, inspirate de ea, și-au creat și ele cămăși cu motive tradiționale. Asta înseamnă că frumosul nu are naționalitate, frumosul este frumos în orice limbă și toți suntem, până la urmă, trăitori ai acestor pământuri indiferent dacă ne cheamă Elena sau Ilona”, spunea Alexandra Țifrea.
Ca în fiecare din ultimii trei ani, ele și-au scos straiele populare din lăzile de zestre moștenite, ori cămășile pe care și le-au cusut singure, pentru a sărbători ia românească așa cum se cuvine.
Au adus cu ele și alte creații pe care le-au realizat la șezători: brâuri cu motive tradiționale, săculețe pentru plante, papioane și poșete brodate cu motive tradiționale. Și nu au venit singure, ci cu soții și copiii purtând cel mai de preț element al spiritualității românești.
La întâlnirea de la Cercul Militar s-a vorbit despre portul popular și despre importanța păstrării identității naționale, s-au recitat poezii și s-a cântat românește.
Angela Bârsan, corespondent TVR și membră a Asociației Comunitare Românești din Miercurea Ciuc, a început să coasă în urmă cu câțiva ani, inspirându-se din motivele dacice, dar și de pe ii din diferite zone ale țării. Acum, colecția sa numără trei rochii și cel puțin zece ii pe care și le-a migălit singură.
„Acul re-creează istoria poporului român. Migala cu mâna este o formă de rugăciune nerostită, pentru că te obligă tot timpul să fii, prin crucea aceea, tot alături de Dumnezeu și de Iisus. În fiecare cruce pui gândul crucii. Ai o satisfacție nebună când pui pe tine un lucru făcut de mâna ta, care adună nu numai sudoarea ta, adună sudoarea zecilor, sutelor de generații care s-au îmbrăcat în ie. Noi, cei care coasem ie re-creăm tradiția, ajungem înapoi de unde am plecat, căutăm originile, ne căutăm rădăcinile”, explică Angela Bârsan.
Ștefan Teslovan a îmbrăcat cu mândrie cămașa populară a bunicului său, căzut pe front, care îi este „peste măsură de dragă”. Vorbește cu însuflețire despre importanța portului tradițional și despre importanța identității naționale.
„Ia românească a fost și rămâne cel mai frecvent obiect de îmbrăcăminte din spiritualitatea satului de altă dată. Din păcate „de altă dată”, bunul Dumnezeu să dea să se reîntoarcă! În decursul celor două mari conflagrații mondiale, pământul acestei țări a fost plin de cămăși naționale pentru că sub tunica de soldat întotdeauna cei care plecau la oaste purtau și o cămașă națională pentru că erau mai ușor de identificat după ținută, după cămașa națională, de unde venea fiecare. Bunicul meu din partea tatălui s-a prăpădit în al doilea război mondial. A fost încorporat în armata maghiară, a plecat la Sopron (Ungaria) și de acolo a fost în linia întâi. Bunica mi-a spus că a plecat îmbrăcat în cămașa națională”, relatează bărbatul cât un munte, dar cu ochii înlăcrimați de dureroase amintiri.
Cămașa bunicului, despre care spune că este „cel mai de seamnă simbol al neamului românesc”, o poartă și consilierul municipal Marius Țepeluș. Înveșmântați în staie tradiționale sunt, de asemenea, soția sa, Ana, și fiul lor, Toma, care abia a împlinit opt luni.
„Este o mândrie fără margini pentru mine să port cămașa bunicului și să port, odată cu ea, poveștile lui de viață și parte din destinul arborelui nostru genealogic. Sunt foarte încrezător, pentru că aici este și fiul nostru, Toma, îmbăcat într-o ie românească. Este cel mai tânăr membru al șezătorii și precis va fi un continuator al purtării tradiției. Se presupune că ia a apărut odată cu cea mai veche civilizație și cultură din Europa, și anume cultura Cucuteni. Faptul că există determinare, acest proiect, dovedește că nu trebuie să întreprinzi multe lucruri pentru a reuși să fie vizibilă și comunitatea noastră românească din Miercurea Ciuc, să fie împlinită, să se simtă bine”, apreciază tânărul consilier.
Întâlnirea prilejuită de Ziua Iei la Miercurea Ciuc a fost catalogată de părintele Cristian Cristinoi, consilier social al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, „o sărbătoare a frumosului, o zi încărcată de istorie, de port popular și dar și de religiozitate”, pentru că ea coincide cu marea sărbătoare a Nașterii Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.
Și pentru că „românul s-a născut poet”, iei românești i-a fost închinat un nou poem, scris de poetul Ionel Simota:
„Cămașă de lumină
Cu rugăciuni cusută,
Cu câte-o zi senină,
Cu câte-o sângerare,
Cu câte-o zi de doliu
Ce-a plâns în fiecare.
Din dorul cel mai dor,
Așa a fost născută,
Cu mâna tremurândă
De chinurile toate,
Cu mâna bucuriei
In prag de sărbători,
Ne-a fost sortită ia
Cusută cu fiori,
Ca un simbol de sfânt,
Ca o făclie-n noapte.
De 2000 de ani
Am strâns în ea trecutul,
Și-am limpezit-o-n ape
Și-n străluciri de stele,
Am îmbrăcat o ie
Sub veacurile grele,
Ca pe-o tămăduire
Ce ne-a ascuns tumultul.
Cămașă de lumină
Cu rugăciuni cusută
Din dorul cel mai dor,
Așa ai fost născută.”
Daniela MEZEY
