In memoriam # Colectiv – Miercurea Ciuc

Câteva zeci de candele aprinse, așezate pe treptele Palatului Administrativ risipesc întunericul. A nins și e frig, dar căldura și lumina lor învăluie gândurile cuprinse de un dor ce strigă după tineri frumoși, plecați prea curând, alean de-un dor ce nu mai vrea să vină…

Suntem puțini, vreo 20 au onorat invitația la neuitare, lansată de doi tineri sufletiști pe o rețea de socializare. Îmi vine în minte că eram o mulțime în urmă cu doi ani, dar se vede că memoria colectivă are capacități limitate.

Nu s-au schimbat prea multe de atunci” (de la tragedia din Colectiv – n.a.), spune, cu mâhnire, o tânără.

  • Ba s-au schimbat multe, în rău!”, îi răspunde un bărbat.

Discuția se înfiripă și reproșurile, justificate de altfel, nu întârzie să apară: „au murit degeaba”, „s-au lua măsuri imediat după nenorocire, apoi nimeni nu a mai făcut nimic”. Alții susțin contrariul, reclamând că „acum, măsurile (de autorizare – n.a.) sunt exagerate”.

Cu sufletul de-o tonă și priviea în lumânările care ard, mă rog pentru sufletele tinerilor care au pierit fără vină în Colectiv și liniștea celor care au supraviețuit; o dată, de două ori, de 20 de ori și încă…

  • „L-am cunoscut pe Adrian Rugină. Era un om deosebit, un tânăr frumos, colegii îi spuneau Vikingul. În seara aceea nu trebuia să fie în Colectiv, nu era tura lui”, povestește unul dintre participanți.

Poate nu trebuia să fie acolo, dar a fost și și-a scrijelit destinul pentru eternitate, așa cum i-a fost trecerea pe Pământ, iubind pătimaș viața, iubindu-și semenii până la sacrificiu. Câțiva își amintesc că a reușit să scape din Infernul dezlănțuit la Colectiv, dar s-a întors să salveze si alte vieti, trei…uitând de a lui.

  • Este terifiant ca la doi ani de la tragedie nimeni să nu iasă și să spună: «S-a întâmpla pentru că….», concluzionează bărbatul.

Au fost și alții ca el, în total 65 de vieți curmate și sute de suflete mutilate. Nu e drept, nu e moral, nu este normal să rămânem indiferenți.

***

Incendiul din clubul Colectiv din București a avut loc în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, în incinta unui club din sectorul 4, într-o fostă hală a fabricii „Pionierul”. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, „Mantras of War”. Conform datelor existente , focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil, folosit pentru antifonare) de pe un stâlp al clădirii. Totul a ars în doar 153 de secunde.

64 de oameni au murit, iar al 65-lea s-a sinucis, curmându-și suferința, în urmă cu 3 luni.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995, în care au murit 60 de persoane.

Daniela MEZEY

 

Recomandari

Alte Articole