Peste 2.800 de misiuni de menţinere a ordinii publice executate de jandarmii montani din Harghita

În zona staţiunilor montane Harghita-Băi, Borsec, Băile Tuşnad şi Lacu Roşu, pe traseele adiacente acestora şi în staţiunea balneoclimaterică Praid, jandarmii montani au executat, în primele zece luni ale anului, 2.858 misiuni de menţinere a ordinii publice, mai multe decât anul trecut.

Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, colonelul Dan Iamandi, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că activitatea Posturilor de Jandarmi Montane Harghita Băi, Borsec, Băile Tuşnad şi Lacu Roşu, precum şi de Postul de Jandarmi Balneoclimateric Praid s-a concretizat în acţiuni desfăşurate în colaborare cu Poliția, personalul structurilor de Salvamont, al Rezervaţiilor Cheile Bicazului-Haşmaş, Tinovul Mohoş, Cheile Vârghişului și Direcției Silvice Harghita.

Pe linia constatării și aplicării sancțiunilor contravenționale, jandarmii harghiteni au consemnat un număr de 455 contravenții reglementate de legislația referitoare, între altele, la desfăşurarea activităţilor de picnic, vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, pescuitului și acvaculturii, protecției mediului și la infracțiuni silvice și au aplicat amenzi în valoare de peste 59.000 de lei.

Jandarmeria Montană a participat, împreună cu alte instituţii abilitate, la căutarea şi salvarea persoanelor și a turiștilor aflați în pericol, rătăciți pe munte sau accidentați pe pârtiile de schi din zona de responsabilitate, aducându-i în siguranță, de cele mai multe ori din zone greu accesibile, până la locurile unde au putut fi preluați de ambulanțe.

De asemenea, Jandarmeria Montană și-a exercitat atribuțiile în domenii ce privesc amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor şi a traseelor de schi pentru agrement, organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic, protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

La nivelul județului Harghita funcționează patru posturi de jandarmi montane, la Băile Tușnad, Harghita Băi, Lacu Roșu și Borsec și un post de jandarmi în stațiunea balneoclimaterică Praid.

Potrivit conducerii Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, dotarea cu tehnică și materiale a posturilor montane din județ „este una bună”, acestea dispunând de autospeciale Dacia Duster, Dacia Logan, ATV-uri Arctic, UTV Polaris și snowmobil, tărgi cu sistem de imobilizare cervicală, truse de prim-ajutor specializate tip 1, echipament special de schi și echipamente speciale de alpinism.

Jandarmii montani din Harghita sunt pregătiți să intervină în orice situație, indiferent de gradul de dificultate, parte dintre aceștia fiind instruiți în domeniul acordării de prim-ajutor calificat în cadrul Centrului Naţional pentru Formarea Formatorilor în descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă Târgu Mureş și absolvenți ai cursurilor de specialitate organizate de către Crucea Roșie – Filiala Harghita.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole