Discursul președintelui României, Klaus Iohannis, la finalul dezbaterilor de la Miercurea Ciuc
„Cred că e important să vă spun că aceste probleme pe care mi le-ați prezentat nu sunt noi pentru mine. In afară de faptul că am venit aici în calitate de președinte al României, mi-am permis și în calitate de persoană privată să mă informez – și nu de acum, de mai multă vreme – despre ce ne mișcă în Transilvania. Dați-mi voie să constat că în ziua de astăzi pe toți ne mișcă probleme în special economice și nu întâmplător am renunțat în discursul meu la recursul la istorie și m-am axat, mai degrabă, pe probleme de actualitate.
Cred că nu există cetățean român, indiferent dacă este etnic roman, sau etnic maghiar, sau etnic german care nu este preocupat de viața lui de zi cu zi, de locul de muncă, de sănătatea lui și a familiei, de educația copiilor, de starea drumurilor, de perspectiva de dezvoltare, de felul în care se prezintă România în Europa și în lume; acestea sunt preocupările noastre comune.
Desigur, este posibil să discutăm și despre istorie. Au încercat oameni foarte educați să scrie ceva despre istoria Transilvaniei și au descoperit ei că depinde, totuși, de etnia scriitorului cum se scrie această istorie a Transilvaniei. Și recent am avut ocazia să găsesc o Istorie a Transilvaniei în 3 volume, produsă la Universitatea din Cluj, foarte bună, unde înceracă autorii să țină cont de toate aceste aspecte.
Eu sunt oricând dispus să avem o discuție despre istorie, despre importanța declarației de la Alba Iulia, despre prima Constituție a României Mari, despre a doua Constituție…Cel mai dragă mi-e actuala Constituție, fiindcă acum trăim cu actuala Constituție și eu sunt președintele acestei Românii, de astăzi.
Recursul la istorie este un pic riscant dacă este folosit de politcieni pentru motive politice sau, Doamne ferește, politicianiste.
Chiar și în Transilvania, dacă cineva începe să meargă până în 1918, riscul evident este să vină altcineva și să meragă până la 1867 sau perioada dintre 1867 și 1918. Tot așa ar putea să vină cineva și să discute despre perioada dinainte, care are alt specific, tot așa ar putea să vină cineva și să discute de ce au fost prin secolul XVI patru națiuni purtătoare de stat și una s-a pierdut și a reapărut doar în 1918, cu toate că a fost majoritară – aici vorbesc despre români.
Toate aceste lucruri, după părerea mea, trebuie discutate și pot fi discutate, dar într-un cadru calm, de preferință academic, și nu într-o zonă politică, fiindcă oamenii simpli, cetățenii simpli nu au studiat istoria, ei nu știu de multe ori ce înseamnă aceste date pe care le-am menționat și cui îi place istoria o studiază, o înțelege, o interpretează; cui nu – mai bine să nu o folosească ca și argument.
De aceea cred că într-o întâlnire de acest tip, cum e cea de astăzi, este bine să se menționeze și aceste preocupări, dar haideți să le lăsăm la capitolul Mențiune și să trecem la ceea ce ne preocupă pe toți și anume viitorul, și anume al satului nostru, al orașului nostru, în cazul meu al țării mele, România. Pe mine mă preocupă mult mai mult viitorul României decât trecutul României, cu toate că și pe acela îl cunosc binișor și îl cunosc binișor din mai multe puncte de vedere. Am avut ocazia să studiez aceste chestiuni din diferite poziții, una mai interesantă ca cealaltă – asta de acum este cea mai interesantă, recunosc – și vă provoc, așadar, ca în acest cadru să luăm reflectorul de pe istorie și să-l ducem spre viitor. E adevărat, cine nu își cunoaște istoria, nu are viitor, dar noi o cunoaștem, așa că hai să vorbim despre viitorul nostru comun”.
transcris de Daniela MEZEY
