De la intrarea în postul Paștelui, cel mai lung si mai aspru dintre toate de peste an, tiparul este mereu același: de undeva, de departe de El, venim lângă Mântuitorul Iisus Hristos, îndurăm povara postului, ca să-i culegem roadele: evlavia, smerenia, râvna cuvintelor și faptelor bune, pentru ca pacea şi buna învoire între oameni să se desăvârşească. Românii ortodocși din Harghita păstrează, încă, tradițiile încărcate de semnificații ale Sfintelor Sărbători de Paște și țin seamă de superstițiile pe care le-au moștenit și transmis din generație în generație.
În bazinul Ciuc, românii ortodocși trăiesc în comunități mici, în Miercurea Ciuc, precum și în localitățile Voșlăbeni și Livezi, înconjurați de populația maghiară covârșitoare numeric în Harghita.
Cei mai mulți ortodocși trăiesc în nordul județului, în două oraşe: Topliţa şi Borsec și în șase comune: Bilbor, Corbu, Gălăuţaş, Sărmaş, Subcetate şi Tulgheş.
Conviețuirea de secole a românilor cu maghiarii, dar și cu sașii ajunși în zonă în urma căsătoriilor mixte, a facilitat circulația obiceiurilor populare, ajungându-se la numeroase similitudini ce se regăsesc în tradițiile de sărbători, iar Paștele nu face excepție.
Lăcărmioara Pop, referent la Căminul Cultural din Tulgheș provine dintr-o familie numeroasă și își amintește că în copilărie, înainte de intrarea în Postul Mare, gosodinele spălau vesela cu leșie de fag, să înlăture orice urmă de grăsime animală. Postul era ținut cu sfințenie, la fel și în zilele noastre, îndeosebi în mediul rural și singurii care beneficiază de „înlesniri” sunt copii și oamenii bolnavi.
„Prima săptămână (a Postului Paștelui – n.a.) era importantă și Săptămâna Mare. În rest, mama avea grijă ca miercurea și vinerea să mâncăm și noi de post. Noi, copiii, care mâcam de frupt (preparate din lapte, ouă sau carne, neîngăduite creștinilor ortodocși în timpul postului – n.a.) aveam vase separate de ale celor mari și ea nu gusta niciodată din bucatele pe care le gătea pentru noi”, povestește Lăcrămioara Pop.
La Tulgheș, în fiecare sâmbătă din perioada postului, credincioșii au făcut praznic pentru pomenirea morților, iar la ospețele din casa de prăznuire au fost invitați toți enoriașii care au participat la slujbe.
Săptămâna Mare este încărcată de semnificații pentru credincioșii ortodocși, care așteaptă smeriți Învierea Domnului.
În dimineața Joii Mari, peste Valea Tulgheșului s-a așternut o perdea deasă de fum. Oamenii au ars ultimele resturi vegetale greblate după iarnă din curți și de pe ogoare. Potrivit credinței populare, odată cu ele au ars bolile, răutatea și necazurile.
La prânz, „Păștenii”, îmbrăcați în straie populare, au străbătut comuna și au cântat pricesne cât i-a ținut vocea. Au dus Sfintele Daruri la la biserică, spre sfinţire: ouă roşii, vin și prescurile din care se va face „Sfântul Paşti”, pe care credincioșii îl vor primi în noaptea de Înviere. Ouăle, nucleele vitalității, care servesc reîmprospătarea și reluarea ciclului vieții, rămân în altar, iar după sluijba de Înviere, credincioșii vor ciocni, mărturisind: „Hristos a înviat!”, așteptând confirmarea: „Adevărat, a înviat!”
Anul acesta, „de serviciu” sunt Tulgheșul și satele Rezu Mare și Recea. În afara Darurilor, sătenii au pus mână de la mână și au cumpărat și cele de trebuință în biserică, iar din ce mai rămâne, acoperă alte nevoi.
„Vestea care umbrește sărbătoarea din acest an este că părintele nostru, Vasile Șuteu, care ne-a adus în comună acest obicei acum 36 de ani, s-a stins la începutul Postului Mare. Este primul an în care el ne va privi din cer și cu atât mai mult (obiceiul – n.a.) îl vom duce mai departe, răspândindu-l în alte sate”, a spus Lăcărmioara Pop.
După slujba de sfințire a darurilor, Păștenii au mers la casa de prăznuire, au gustat câte ceva de post, să prindă puteri, și apoi au plecat fiecare pe la casele lor, că treaba-i multă și timpul scurt.
În Joia Mare, românii din nordul Harghitei obișnuiesc să taie mielul pascal. Ziua sacrificării nu este aleasă întâmplător, ea prefigurând jertfa Mântuitorului de pe Golgota, pentru izbăvirea omenirii de păcate. Tot în această zi, fetele și femeile vopsesc ouăle, a căror încondeiere se distinge printr-o mare varietate de modele și culori, reprezentând elementele purtătoare ale simbolului sacrificiului pascal și al Învierii.
În Vinerea Mare se ajunează, nimeni nu mănâncă, pentru că, spun bătrânii, cine nu își poate înfrâna pofta, atrage asupra sa, a familiei și gospodăriei necazuri mari, poate chiar moartea.
În această zi, oamenii de la țară nu lucrează, nu se spală pe cap, altminteri vor avea dureri tot anul, nu folosesc oțetul, pentru că lui Iisus, însetat, I s-a dat să bea oțet în loc de apă, și nu se folosesc obiecte ascuțite: ace sau cuie.
În unele sate, dar numai în timpul amiezii, se scoate la aer și la soare zestrea fetelor de măritat.
În Sâmbăta Mare se coc cozonacii și pasca. Pe vremuri, pasca era făcută numai de femeile văduve din sat, din aluat de pâine, căci era încă post și tot ele pregăteau și prescura în formă de cruce, folosită în ritualul pentru pregătirea împărtășaniei și a anafurei. Apoi se pregătesc mâncărurile calde. Savuroase preparate tradiționale vor îmbelșuga mesele gospodinelor harghitene în cele trei zile de Paște.
„Din cap, din codă și din osul moale de la furca pieptului facem o ciorbă acră cu buretiță, un fel de tăiței făcuți în casă, tăiați pătrățele cu latura de un centimetru, dar nu mai mari, care se prind de capete și, când le-ai unit, arată ca o solniță. Zeama o acrim cu zer și o aromăm cu tarhon verde din grădină, foi de dafin și cimbru. Dimineața, după ce te-ai cam mahmurit, îți răcorește stomacul și îl liniștește după mesele împănate cu mâncăruri grele”, explică interlocutoarea noastră.
Se mai pregătește și o supă cu „gălușcute”, din carne de pasăre din ogradă neapărat, „să fie grăsimea galbenă, nu leșinată”.
Nelipsite de pe masa de Paști sunt ouăle roșii încondiate cu migală, cașul de oaie, salata cu ceapă verde și ridichi, cozonacii și pasca cu „brânză zburată” din lapte proaspăt muls, amestecată cu ouă din belșug, ca să nu se risipească la tăiat, zahăr, stafide, vanilie și rom.
„La noi, cozonacii se frământă mult, o data când se face aluatul. Si după ce a crescut, îl mai tăvălesc bine și iar îl las, până face bășici; fac doi cozonaci, îi umplu cu mult mac fiert în lapte sau în ceai de chimion îndulcit și cu stafide, apoi îi pun unul peste altul, îi răsucesc și așa îi așez în tavă, de iese înalt și are o formă de zici că-i tăt un dâmb ș-o vale”, ne dezvăluie d-na Pop.
Toate bucatele: pâinea de casă pe foi de varză, cozonacii și pasca se coc în cuptorul traditional, pe vatră.
La Livezi, gospodinele gătesc mielul întreg, tinut în baiț o noapte și umplut, apoi, cu drob, așa încât ambele produse tradiționale se coc deodată, iar rezultatul este spectaculos: o combinație irezistibilă de gusturi desăvârște de aromele cepei și usturoiului de primăvară, frunzelor de salvie, de pătrunjel, țelină și cimbru proaspăt.
De oamenii sărmani au grijă vecinii, coc câte un cozonac în plus și împistresc ouă cât să le dăruiască și altora, de sărbători.
„Toți trebuie să simtă că este Paște și noi avem multe familii de oameni necăjiți, care nu au din ce să își cumpere pâinea. Sărbătorile sunt și pentru ei, iar la noi oamenii sunt buni și bucuroși își împart bucatele cu cei aflați în nevoie”, a spus Aurelia Suciu din Livezi.
Seara, credincioșii merg la slujba de Înviere, purtând costumele strămoșești de sărbătoare, cu panerele încărcate cu bucate tradiționale, la sfințit.
După săvârșirea ei, fiecare primește de la preot un borcan cu Sfintele Paști, pâinea înmuiată în vin reprezentând trupul și sângele Domnului.
Lumanârea cu care a fost adusă lumina în casă, în Noaptea Învierii, este considerată a avea puteri binefacatoare si trebuie păstrată cu grijă. Ea se aprinde peste an ori de câte ori un membru al familiei este în pericol, bolnav sau are un necaz mare.
În unele sate din nodul județului Harghita, după ce ajung acasă de la slujba Invierii, feciorii și fetele merg la izvoare și aduc „apă neîncepută”, în care pun un ou roșu și un bănuț, cu care membrii familiei se spală, să le fie fața netedă, frumoasă și obrajii îmbujorați, obicei adus de peste munți, din Moldova.
Abia apoi se iau Sfintele Paști și familia se asează la prima masă, alcătuită din ouă încondeiate, pască și vin.
Cojile ouălor de Paște nu se aruncă. Se adună într-o farfurie și se duc la râu, unde li se dă drumul pe apa curgătoare.
„Sunt pustnici care trăiesc în munți, în grote săpate în stânci și care coboară la apă. Se zice că atunci când cojile de ouă colorate ajung la ei, se sărbătorește Paștele Blajinilor, adică al lor, al celor care stau ascunși în munte și nu știu să facă altceva decât să se roage pentru noi și să țină Dumnezeu Pământul”, explică Lăcrămioara Pop, iubitoarea și păstrătoarea tradițiilor populare locale. În credința populară, cojile luate de apă, duc răul departe de familie.
În Duminica Paștelui nu se doarme; bătrânii spun că atunci vine Diavolul și le fură pâinea sfințită, reprezentând trupul Domnului. Rudele, chiar și cele venite de departe, prietenii și cunoștințele nu îmbrățișează si nu se sărută pe obraji în această zi, deoarece acesta a fost semnul de recunoaștere prin care Iuda l-a vândul pe Iisus, fiind astfel recunoscut și arestat.
O altă tradiție spune că nimic din ceea ce rămâne după mesele Pascale nu se aruncă; oasele, cojile de pâine și alte resturi și ard în sobă, ca să nu cadă la îndemâna celor care pot face rău prin vrăji malefice.
Totodată, sperstițiile spun că prima persoană care trece pragul casei de Paștre este bine să fie bărbat, pentru bunăstarea și fericirea familiei.
În unele sate, ortodocșii români au preluat obiceiul stropitului din a doua zi de Paște, practicat, la începuturi, numai în familiile nobiliare săsești și maghiare.
foto: arhiva d-nei Lăcrămioara Pop
Daniela MEZEY
