Szilágyi Zsolt reales președinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania

Szilágyi Zsolt a fost reales, sâmbătă, în funcția de președinte al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, pentru încă un mandat de doi ani. După votul delegaților, acesta a declarat că îl „onorează” încrederea cu care l-a învestit Congresul și că PPMT va continua să reprezinte „interesele Transilvaniei şi ale maghiarilor din Transilvania”.

„Nu este un secret, noi credem că modernizarea României se poate realiza prin devoluţia puterii de la centrală înspre regiunile istorice şi comunităţile locale şi credem că aceste regiuni pot redefini întreaga Românie, nu numai în Transilvania, ci în toate regiunile istorice în care acest lucru se doreşte”, a declarat presei Szilágyi Zsolt.
El a menționat că programul partidului a fost adaptat, la Congres, fiind introduse puncte care vizează întărirea comunităţilor locale, pregătindu-le să facă față provocărilor care pun în pericol valorile locale, coeziunea comunităţilor locale, respectiv mediul înconjurător.
„Vrem să atragem atenția că acele comunități transilvane: maghiari, români, sași și așa mai departe, care sunt autohtone aici, în Transilvania, au de a face pe de-o parte cu valori tradiționale care ne unesc, iar pe de altă parte cu intențiile marilor investitori care văd în Transilvania numai zerouri când se gândesc la profit și nu la casa noastră comună. În această dispută, noi vrem să pregătim comunitățile locale, că acele valori tradiționale, ale maghiarilor și ale românilor, care ne sunt caracteristice și care ne fac să fim europeni, trebuie conștientizate și trebuie să ne luptăm pentru acestea”, a explicat președintele reales al PPMT.
În context, Szilágyi a subliniat că a cerut Guvernului României și Guvernului Ungariei „să lupte în comun, umăr la umăr la Bruxelles”, pentru intersul regiunii, „fiindcă români și maghiari trebuie să fim parteneri strategici când ne gândim la afirmarea interesului regional sau subregional”.
Președintele PPMT a mai solicitat executivelor din cele două țări să conlucreze pentru interesele regiunii „şi în politica europeană”, exemplificând cu noua măsură impusă de Bruxelles la trecerea punctelor de frontieră, unde toate documentele pasagerilor care călătoresc înspre și dinspre spațiul Schengen trebuie scanate şi controlate amănuţit.
„Aceste norme s-au dovedit a fi extrem de ineficiente. Este nefirec ca pentru o cerere și o normă emisă de Bruxelles, cetățenii care traversează zi de zi granițele României pentru diverse motive să stea ore întregi la coadă, fiindcă Bruxelles-ul nu înțelege exact care este fluxul real al migranților și cum poate fi stopat acest fenomen. Am cerut celor două guverne să cadă de comun acord că acel procedeu care a existat în anii trecuţi şi care a facilitat trecerea graniţelor României şi a redus termenul la câteva minute, trebuie să fie menţinut, chiar dacă ne confruntăm cu criza migraţiei şi acest caz arată foarte clar că suntem sortiţi la solidaritate şi la conlucrare regională”, a apreciat Szilágyi Zsolt.
Potrivit acestuia, PPMT este „în fluxul regionaliştilor şi autonomiştilor din Europa”, partener şi membru deplin al Alianţei Libere Europene, care susţine că într-o Europă modernă „trebuie să-şi regăsească vocea şi rolul şi regiunile şi comunităţile autonome care doresc o autoguvernare eficace”.
Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), formaţiune de dreapta care se ghidează după principii creştin-conservative şi autonomiste, considerându-şi drept predecesor Partidul Naţional Maghiar, o formaţiune care a activat în perioada interbelică, a luat ființă la sfârșitul anului 2011. Prima adunare naţională a delegaţilor PPMT s-a desfăşurat în data de 25 februarie 2012 la Miercurea Ciuc.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole