De aproape patru ore, traficul rutier pe DN 13 A este blocat pe direcția Miercurea Ciuc – Odorheiu Secuiesc, iar în sens opus circulă, dirijate de polițiști, doar autoturismele, din cauza unui autocamion încărcat cu lemne de foc, care s-a răstunat pe carosabil.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că accidentul s-a produs la câteva minute după ora 7.00, dinspre localitatea harghiteană Satu Mare spre Homorod, conducătorul autovehiculului, un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna Zetea, județul harghita, fiind rănit uşor.
„În timp ce conducea ansamblul de vehicule încărcat cu lemne de foc, se pare că nu a adaptat viteza la condițiile de drum într-o succesiune de curbe, încărcătura a intrat în balans și s-a răsturnat pe carosabilul DN 13 A, blocând un sens de mers”, a explicat Gheorghe Filip.
În urma accidentului, șoferul, rănit ușor, a primit îngrijiri pe loc de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, care l-a transportat, ulterior, la Spitalul municipal Odorheiu Secuiesc. În urma investigațiilor de specialitate s-a constatat că bărbatul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, cu plagă în zona frunții, fără ca medicii să constate leziuni grave.
În prezent se lucrează la degajarea lemnelor împrăștiate pe carosabil și circulaţia rutieră este încă blocată pe direcţia Miercurea Ciuc-Odorheiu Secuiesc.
„Pe celălalt sens de mers se circulă alternativ, dirijat de polițiști, fiind permis accesul doar autoturismelor, nu și al mașinile de mare tonaj, existând pericolul ca acestea să se răstoarne de pe acostament”, a precizat Gheorghe Filip.
Daniela MEZEY