foto: Facebook Viktor Orbán
Premierul Viktor Orbán, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusványos”, că alegerile parlamentare care vor avea loc în 2018 în Ungaria au „şi o miză europeană”. El i-a rugat pe maghiarii cu dublă cetățenie din afara granițelor să participle la alegeri, pentru a împiedica instaurarea unui „guvern meschin, care va servi puterilor globaliste”.
„Alegerile generale de anul viitor vor fi alegeri speciale, pentru că ele vor avea și o miză europeană în Ungaria, la anul. Să nu uităm că Ungaria a fost țara care, cu sprijinul celorlalte țări din grupul de la Vișegrad, a reușit să stăvilescă valul de migranți”, a amintit Viktor Orbán.
În context, premierul de la Budapesta a afirmat că „se aud voci, socialiștii spun că vor înlătura, vor dărâma acel gard (ridicat la granița cu Ungaria – n.a.) și vor lăsa migranții să vină în Ungaria și în Europa”, ajutând la procesul de „amestecare a populației autohtone europene cu populația musulmană”.
„Am spus acest lucru, îl repet și acum, atât timp cât eu voi fi premierul Ungariei, în fruntea coaliției FIDESZ și Partidului Popular Creștin-Democrat, acel gard va fi acolo, va rămâne unde este și va continua să apere Ungaria și Europa”, a subliniat Orbán.
În opinia premierului ungar, dacă actuala coaliție aflată la guvernare în Ungaria nu va câștiga alegerile de anul viitor, se va „pierde absolut tot pentru ce am lucrat şi am muncit în anii trecuţi”.
„Vor veni vremuri în care nu vom putea construi nimic. Sunt convins că, dacă va veni un guvern meschin, care va servi puterilor globaliste, Ungaria va pierde pentru multe decenii de acum înainte”, a spus Viktor Orbán.
Premierul ungar a menționat că, în cazul în care acest scenariu va deveni realitate, vor fi afectați și maghiarii din afara granițelor Ungariei, care nu vor mai beneficia de sprijinul pe care îl primesc în prezent.
„Participaţi la alegeri, nu staţi pe tuşă, pentru că aveţi un cuvânt greu de spus, un cuvânt decisiv în ce priveşte rezultatul alegerilor din Ungaria”, i-a îndemnat șeful Guvernului de la Budapesta pe pe maghiarii cu dublă cetăţenie.
Viktor Orbán, care urmăreşte obţinerea celui de-al patrulea mandat de premier în aprilie 2018.
Daniela MEZEY