foto: Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”
Manifestările dedicate Zilei Armatei s-au desfășurat în centrul municipiului Miercurea Ciuc, în faţa monumentului Ostaşului Necunoscut și pe platoul din fața Palatului Administrativ, unde au avut loc un ceremonial religios, defilarea gărzii de onoare și o expoziție de tehnică militară, armament şi echipamente specifice trupelor de vânători de munte.
După trecerea în revistă a gărzii de onoare, formată din efective ale Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, cermonialul a început cu Imnul Naţional al României, după care a urmat slujba de pomenire a celor căzuţi pe câmpul de luptă pentru neam şi ţară.
Alocuțiunile au evidențiat semnificația și însemnătatea zilei Armatei Române.
Şeful de Stat Major al Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, col. Costel Pomană, a afirmat că istoria Armatei Române nu poate fi disociată de cea a poporului român, atât timp cât momentele de cumpănă ale existenţei națiunii române au putut fi depăşite numai cu sprijinul decisiv al oştirii.
„Astfel, 25 octombrie are și azi, după 73 de ani, valoare de simbol pentru oștirea și poporul român”, a precizat col. Costel Pomană, afirmând că participarea cu forțe și capabilități la misiuni de menținere a păcii, de salvare, de răspuns la criză, precum și la operațiuni de combatere a terorismului sau de asistență umanitară „a fost, este și a fi considerată un obiectiv major al politicii de securitate și de apărare”.
La ceas de sărbătoare, gândul acestuia s-a îndreptat către militarii Birgăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” răniți în teatrele de operații și către toți militarii Armatei Române aflați în misiuni de luptă sau la instruire, pentru executarea unor noi misiuni.
„Pentru toți aceștia, ca și pentru cei care, de-a lungul timpului, pe câmpurile de bătălie, în prizonierat sau în lagărele de concentrare și-au adus suprema jertfă, aducem în aceste momente piosul nostru omagiu”, a conchis col. Costel Pomană.
Prezent la manifestările dedicate Armatei Române, prefectul județului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a evocat „cu recunoştinţă şi demnitate”, faptele Armatei Române și a elogiat faptele de vitejie și spiritul de sacrificiu ale ostașilor ei.
„Datorăm un profund respect soldatului român, care a luptat cu toată puterea sa pentru a reîntregi hotarele României şi a adus eliberarea Ungariei, Cehiei şi a Slovaciei. Astfel, este absolut imposibil să uităm că pe 25 octombrie 1944, armata română a fost cea care a eliberat ultima palmă de pământ de sub ocupaţia străină. Pentru toate acestea, putem spune, cu deplin temei, că ziua de azi este nu doar un prilej de bucurie pentru ostaşii români, ci şi o sărbătoare de suflet a tuturor românilor”, a declarat prefectul județului.
El a reamintit că Ziua Armatei înseamnă, deopotrivă, jertfa a peste 800.000 de militari români căzuți la datorie, dispăruţi în cel de-al Doilea Razboi Mondial sau răniţi.
„Cu această ocazie, mă înclin cu recunoştinţă în faţa martirilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării şi aduc un sincer omagiu tuturor veteranilor de război, pentru care datoria faţă de ţară a reprezentat crezul suprem”, a mai spus Jean-Adrian Andrei.
Depunerea de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut și defilarea Gărzii de Onoare au încheiat ceremonialul militar şi religios.
Expoziția de tehnică militară, armament şi materiale specifice trupelor de vânători de munte, amenajată pe platoul din faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc a stârnit interesul localnicilor, mai ales al celor mai tineri locuitori ai orașului.
„A fost o expoziție interactivă, pentru că toți cei interesați au putut afla răspuns la întrebările lor. Copiii au fost foarte curioși și mai ales încântați când li s-a permis să pună mâna pe pistolul mitralieră, să-și facă fotografii cu mitraliera pe afet și cu pușca semiautomată cu lunetă – preferatele lor. De asemenea, i-a atras echipamentul vânătorilor de munte, în special schiurile de tură cu piele de focă folosite la urcarea pantelor, cum nu au mai văzut în viața lor. Au fost fascinați de ce au aflat și unii au spus că vor să se facă vânători de munte, când vor fi mari”, a povestit lt.col. Adrian Voinea.
Manifestările dedicate Zilei Armatei Române organizate de vânătorii de munte din Miercurea Ciuc s-au prelungit după lăsarea întunericului și la mare distanță de luminile orașului, tocmai în centrul localității Vatra Dornei, unde militarii Batalionului 17 „Dragoș Vodă” din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” au încheiat manifestările aniversare cu retragerea cu torțe.
Daniela MEZEY