Acțiune de anvergură pentru protejarea fondului forestier în Harghita (VIDEO)

Amplă acțiune de prevenirea şi combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos în Harghita: în ultimele 48 de ore au fost confiscați peste 800 de metri cubi de lemn și s-au aplicat amenzi contravenționale de aproape 100.000 de lei.


Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, vineri, că echipele de control au efectuat controale la 9 societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul silvic, constatând diferite încălcări ale legislaţiei în vigoare, cum ar fi diferenţe de stoc, lipsa unor cantităţi de material lemnos, expedieri fără avize de însoţire sau intrări fără documente de provenienţă.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți în filtre instituite pe principalele artere rutiere din zonele unde au fost efectuate controalele, pentru a verifica legalitatea transportului materialelor lemnoase.

„Au fost ridicați în vederea confiscării, faptic şi valoric, 802,4 metri cubi de material lemnos, în valoare de 239.956 de lei şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale la regimul silvic, în cuantum total de 66.000 de lei. De asemenea, (…) au fost reţinute 2 certificate de înmatriculare auto şi au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, în valoare de 30.970 de lei”, a precizat Gheorghe Filip.

Potrivit acestuia, acțiunea organizată pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos s-a desfășurat în cooperare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Brașov și de la Direcția Silvică Harghita.

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole