Casă nimicită de flăcări în a treia zi de Paște, în Miercurea Ciuc

Un puternic incendiu izbucnit, marți, la o casă din Miercurea Ciuc, a lăsat doi oameni în vârstă fără agoniseala de-o viață și a pus pe jar locuitorii din cartierul Toplița. Casa cu pridvor a ars aproape în totalitate, iar o scânteie purtată de vânt a aprins și acoperișul unui imobil din vecinătate.

În urma apelului la 112, două echipaje de pompieri cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Miercurea Ciuc au pornit în trombă către locul incendiului. Flăcările înalte de câțiva metri puteau fi văzute de la kilometri distanță. La sosirea forțelor de intervenție, arderea era generalizată.
„Incendiul a cuprins casa în totalitate, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Din fericire, cele două persoane vârstnice, soț și soție, care locuiau în imobiliul cuprins de flăcări nu erau acasă și nu a fost nevoie de intervenția echipajului specializat SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” Harghita, Alina Ciobotariu.
Focul a mistuit acoperișul și primul nivel al casei în totalitate, iar bunurile aflate în camerele de la demisol au fost deteriorate de flăcări și de apa folosită pentru stingerea incendiului.
O scânteie purtată de vânt a aprins o scândură din acoperișul unui imobil din vecinătate, dar focul a fost observat imediat de pompieri și stins.
„Valoarea bunurilor distruse a fost estimată la aproximativ 115.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la circa 500.000 de lei, ținând cont și de casa din vecinătate, unde putea să izbucnească un nou incendiu la acoperișul care s-a aprins”, a precizat Alina Ciobotariu.
Potrivit acesteia, cauza care a dus la producerea incediului a fost cel mai probabil un burlan de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

sursa foto: ISU „Oltul” Harghita

Daniela MEZEY

Recomandari

Alte Articole