Peste o mie de copii și tineri au evoluat, de ziua lor, pe scena tradiționalului festival al dansurilor populare secuiești, denumit „Csűrdöngölő” . Manifestarea artistică, deosebit de îndrăgită de cei mici, are menirea de a promova tradiţia culturală a maghiarilor și de a prezenta turiștilor veniți la pelerinajul de Rusalii portul și dansurile secuilor.
În Harghita, copiii învață să danseze odată cu mersul, sau poate de mai înainte.
„Am văzut mai multe mame care au copilul în burtică, cred că ei sunt cei mai mici dansatori. Și muzica se aude destul de tare, ca să ajungă până la ei”, zâmbește șugubăț organizatorul principal al evenimentului, András Mihály, directorul Fundației András și al Ansamblului Național Secuiesc Harghita
Pruncii învață să danseze jucându-se, distrându-se copios împreună cu părinții, cu frați mai mari deja cunoscători, fiindcă secuii se bucură de dansurile populare tradiționale ori de câte ori li se oferă prilejul. Și o fac cu răspundere, de parcă s-ar teme ca moștenirea lor culturală să nu se risipească.
De câțiva ani, dansatorii profesioniști ai Ansamblului Național Secuiesc Harghita cutreieră satele, învațându-i pe copii pașii, dragostea pentru dans și pentru muzica populară tradițională. Au învățat din mers cum să se comporte cu micuții, să-i convingă că dansul este „o joacă”, iar puterea exemplului a fost inegalabilă.
„Când am început să lucrez cu ei a fost foarte greu. Sunt copii, obosesc și se plictisesc repede, după 10 minute nu mai sunt atenți la ceea ce facem și atunci trebuie să luăm o pauză și să ne jucăm. Cel mai mic copil pe care l-am învățat să danseze abia împlinise trei anișori și s-a descurcat de minune, se lua după ceilalți mai mari. Copiii mici învață mai repede și mai bine de la copiii mai mari să danseze, mereu trebuie să le spunem că este o joacă și așa învață”, povestește Szabó László, șeful corpului de dans al Ansamblului Național Secuiesc.
Festivalul „Csűrdöngölő” este așteptat cu nerăbdare de copii și de tineri. Este momentul oportun să demonstreze ce dansatori pricepuți au devenit.
„Mulți copii numai ocazia aceasta o așteaptă. Tot anul merg la probe, dansează, dar întrebarea pe care ne-o pun mereu este «Când mergem la Miercurea Ciuc să dansăm?». Acesta este țelul lor, cea mai mare bucurile a lor, iar aplauzele pe care le primesc, merită tot efortul”, susține dansatoarea profesionistă Rigmányi Júlia-Katalin.
Peste o mie de tineri, adică în jur de 40 de ansambluri din tot județul au venit la festivalul ajuns la cea de-a XXX-a ediție. Cu cioareci din postav alb și cizme din piele negre cu carâmb, cămăși cu manșetă și guler închieat din pânză albă, vestă de culoare neagră sau sură, ornată cu găitan, unii și cu pălărie, băieții pășesc semeți pe scenă și își invită la dans partenerele înveșmântate în costumele tradiţionale, ale căror culori predominante sunt roşul şi negrul, întregite de cămăşile întotdeauna de un alb impecabil.
Fiecare dans are frumusețea lui, unele sunt mai așezate, altele copilărești sau repezi, pline de viată, fetele sunt învârtite mult, iar spectacolul este savurat de spectatori, mai ales de turișii care vin, unii de pe alte continente, la pelerinajul de Rusalii. Chiar dacă pare o joacă de copii, nu oricine poate să facă față vârtejului din care, odată prins, nu poți scăpa lesne.
„Dacă vin turiştii, să ne vadă cum trăim în judeţ, atunci să ne vadă în costume, să fim veseli, frumoşi, să dansăm, să cântăm, să nu ne plângem. Fiindcă vin foarte mulţi şi din străinătate sau din ţară şi să vadă că avem dragoste de viaţă”, spune András Mihály.
Dar menirea festivalului este și de a cultiva, revitaliza și promova tradițiile locale, de a-i învăța pe copii să iubească portul popular și dansul și de a lega prietenii folositoare.
„Evenimentul acesta înaintea Rusaliilor este și pentru turiști, dar tot anul noi lucrăm pentru noi. Deci, nu cântăm, dansăm sau ne îmbrăcăm în costumele noastre populare pentru turiști. Aceste costume și aceste obiceiuri sunt ale noastre și mai contează foarte mult ca acești tineri să se cunoască între ei. Aici sunt o mie de copii, toamna se întâlnesc din nou, participă și la alte evenimente și, când ajung să termine liceul, ei cunosc mai multe mii de alți tineri din județ și au relații foarte multe și foarte bune și asta contează pentru legarea de prietenii și crearea de relații între oameni. Și contează, pentru că, dacă vor să își aleagă o fată sau un băiat, au de unde alege’‘, a explicat András Mihály.
Tot el dezvăluie semnificația numelui festivalului. „Csűrdöngölő” se leagă de un vechi obicei din regiune, când sătenii se adunau să bătătorească pământul în șura abia construită, transformând această activitate într-o adevărată serbare cu lăutari.
„Mai demult, când se construia o şură, venea tot satul, rudele, prietenii şi ajutau la construcţie, şi aşa mergea unul la celălalt. Csűrdöngölő este ceea ce se întâmpla la sfârșit, când erau chemați muzicanții și oamenii se apucau să danseze, bătătorind cu picioarele pământul din șură, fiindcă acolo se ţineau grâul, porumbul şi alte lucruri care trebuiau să stea pe un sol dur”, evocă directorul Fundației András.
Szabó László instruiește patru ansambluri de copii. De curând a suferit o intervenție chirurgicală, dar nu a putut sta departe de elevii lui și a și venit să-i încurajeze. Și au dansat bine știindu-l alături și cu ochii pe ei.
„E o mare onoare pentru mine să-i văd pe copii crescând în pași de dans pe cântecele noastre, e o mare bucurie. Eu sunt profesorul lor, dar mai mult le sunt prieten, așa mă consideră ei, și ar fi fost foarte dezamăgiți dacă nu veneam astăzi aici, să la dau curaj și să-i văd cum dansează”, rostește acesta.
Șeful corpului de dans al Ansamblului Național Secuiesc are un singur sfat pentru învățăceii lui: „si acum, dar și când vor fi mari, să facă totul din suflet și până când vor. Dacă simt că ceva nu le mai este pe plac, ori nu mai pot, să se oprească. Toate lucrurile pe care le vor face în viață, să pornească din suflet, pentru că numai acestea aduc bucuria de a trăi”.
Niciun neam nu poate exista fără valorile care vin din vechime, ele îl individualizează și îl caracterizează. De aceea trebuie perpetuate, dar nu oricum, ci cu grijă și cu respect. Rangyák József, un vechi prieten, spunea: „tradițiile sunt o moștenire grea, pentru că trebuie să ai grijă să nu devină nici kitsch, nici corvoadă, nici superficialitate”.
Daniela MEZEY
